UPDATE 21:00// Anglia a învins, în deplasare, reprezentativa Scoţiei. cu scorul de 13-6, după ce scoţienii au condus cu 6-3 în prima repriză. Mîine, de la ora 17:00, se va disputa cel de-al treilea meci, dintre Irlanda şi Ţara Galilor/
UPDATE 18:20// Franţa a obţinut prima victorie în Turneul celor 6 Naţiuni. ”Cocoşii galici” au trecut de Italia, cu 30-12. Francezii au reuşit să fructifice fiecare şansă de eseu pe care au avut-o, adică patru, marcînd un debut victorios pentru Philippe Saint-Andre.
La aproape 3 luni de la terminarea Mondialului de rugby, Turneul celor 6 naţiuni a dat startul ediţiei cu numărul 118. Azi sînt programate două partide, Franţa - Italia şi Scoţia - Anglia (19:00), iar mîine se dispută Irlanda - Ţara Galilor (17:00). Toate meciurile sînt pe Dolce Sport.
Toate participantele pornesc cu gîndul de a face uitată întrecerea din Noua Zeelandă, cîştigată de gazde. Mari favorite sînt socotite Franţa şi Ţara Galilor. Cele două s-au comportat şi cel mai bine la CM: ”cocoşii” au pierdut finala mare, iar galezii - pe cea mică.
Cele 6 participante
ANGLIA - 111 turnee disputate (16 triumfuri, 12 Grand Şlem, 23 Tripla Coroană)
ŢARA GALILOR - 111 turnee disputate (24 triumfuri, 10 Grand Şlem, 19 Tripla Coroană)
FRANŢA - 81 turnee disputate (17 triumfuri, 9 Grand Şlem)
SCOŢIA - 111 turnee disputate (14 triumfuri, 3 Grand Şlem, 10 Tripla Coroană)
IRLANDA - 111 turnee disputate (3 triumfuri, 2 Grand Şlem, 10 Tripla Coroană)
ITALIA - 12 turnee disputate (nici un succes)
{{text}}