Liga 1

Soare cu dinţi » CFR Cluj a obţinut prima victorie din 2012

Cadu (stînga) a marcat golul victoriei, dar a oferit siguranţă şi în defensivă

Articol de Eduard Apostol  —  duminică, 05 februarie 2012

După 3 insuccese consecutive, ardelenii au obţinut ieri prima victorie din 2012, învingînd la limită pe Litexul lui Stoicikov.

La CFR se resimte gena lusitană, nu degeaba, în prima oră, s-a vorbit aproape numai portugheză pe gazon. Calitate, virtuozitate, viteză, totul ca un vin tawny de Porto. În exces însă, dăunează grav eficienţei. Şi ieri, cu bulgarii marelui Hristo Stoicikov, s-au pierdut multe baloane utile în ultimii 20-25 de metri. Totuşi, marinăreşte, elevii lui Costa au ştiut cînd să omoare acţiunile ofensive ale lui Litex, astfel încît să ofere doar faulturi în zone moarte.

Nota bene: Cadu are precizie de killer în serie la executarea penalty-urilor. Rui Pedro (centrare la lovitura de la 11 metri scoasă de Sougou), Bastos, Sougou şi Weldon sînt armăsari de rasă, mai trebuie să formeze şi o echipă. În ultima jumătate de oră, Mureşan şi ai lui au ştiut să-i ţină în frîu pe rapizii bulgari, ţinînd cu dinţii de rezultatul pozitiv.

CFR Cluj - Litex Loveci (Bulgaria, I) 1-0
A marcat: Cadu (17-pen)

CFR: Beto - Lionn, Cadu, Piccolo, Camora - Celestino, Godemeche - Sougou, Rui Pedro, Bastos - Weldon.
CFR (din minutul 60): Mincă - Panin, Nuno Diogo, Maftei, Nicoară - G. Mureşan, Bakari Sare - De Zerbi, Peralta, Ronny - Hora. Antrenor Jorge Costa.

Inbox
- Ultimul sosit la CFR, Stojan Vranjes, ex-Pandurii, a fost ieri simplu spectator, urmărind de pe marginea prestaţia noilor săi colegi. "De-abia aştept să joc la cea mai importantă echipă din România din ultimii 5 ani", a zis mijlocaşul ofensiv.
- Grecul Kapetanos s-a antrenat pe marginea gazonului în pauză, făcînd doar alergări uşoare.
- La meci au asistat şi reprezentanţi ai lui ŢSKA Sofia, rivalii lui Litex din campionat, aceştia vorbind laudativ despre Rui Pedro, foarte bun în prima parte.
- La faza penalty-ului, Sougou s-a lovit în zona gîtului şi a omoplatului drept, speriindu-i pe colegi. După o scurtă intervenţie medicală, atacantul şi-a continuat prestaţia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.