Ilie Stan şi compania par a nu pricepe nimic din ce se întîmplă pe gazon. În plus, singurul mijlocaş dreapta din echipă, Alexandru Chipciu, are ruptură musculară şi pierde "dubla" cu olandezii.
Steaua a arătat jenant în faţa Chiajnei, amical în care Ilie Stan a încercat mai multe improvizaţii, toate fiind rateuri.
"Roş-albaştrii" au arătat că sînt dependenţi de Pablo Brandan şi Cristi Tănase, dar şi morţi pe partea dreaptă, unde Chipciu şi Dănănae reprezintă singurele soluţii viabile pe posturile lor.
Ilie Stan e în criză de idei, apelînd pentru postul de fundaş dreapta la jucători ca Vlad Chiricheş şi Iulian Roşu, iar pentru cel de mijlocaş la Tibi Bălan, Andrei Prepeliţă şi Raul Rusescu. Toţi au dezamăgit însă, iar tehnicianul Stelei pare, la fel ca în imagine, în pană de idei.
Imagine antologică surprinsă de fotoreporterul Raed Krishan pe finalul amicalului de ieri, cu penultima clasată din Liga 1, Concordia Chiajna (1-4).
{{text}}