S-au schimbat lucrurile. Campioana României suplineşte cu jucătoarele străine ce lipseşte reprezentativei.
Brazilia a rămas în urmă. Gînduri de blîndă iarnă bucureşteană (în decembrie, nu acum) aşezate pe o ilustrată cu bulevarde însorite, arbori verzi şi oameni în pantaloni scurţi. Nu s-au potrivit. A ieşit un loc 13 trist, bun de invocat peste alţi cîţiva ani drept un low istoric de nerepetat. Vor veni calificările pentru Olimpiadă, rănile se vor fi acoperit cu leucoplast neutru, să nu li se mai vadă nici urma, asta e ceea ce urmează.
Între timp însă, handbalul s-a întors spre competiţiile continentale, din care cele europene sînt la fel de puternice precum un campionat mondial. Sau poate chiar mai tari. Acum ne preocupă Oltchim, echipa cu care ieşim în faţă în gîlceava europeană a valorilor. Şi primul test a ieşit excelent. Vîlcea a învins, sîmbătă seară, pentru prima dată în istorie acasă la Krim Ljubljana, o victorie rotundă, perfectă, ca un bulgăre de zăpadă. După cum arată şi celelalte rezultate, din toate grupele, favoritele la semifinale se văd cu ochiul liber, mai rămîne doar ca ciocnirile directe să stabilească ordinea în clasament. Cine va fi pe locul 1, cine pe 2.
Revenind un pic la succesul Oltchimului, sînt cîteva lucruri care ies la suprafaţă. Întîi, Luminiţa Huţupan Dinu, portarul-legendă întors din maternitate şi antrenorat pentru o a doua carieră. Ce ghinion pentru Krim şi antrenorul ei, Tonje Tiselj, echipa şi tehnicianul cu care Huţu a cucerit două Ligi ale Campionilor, în 2001 şi 2003. Tocmai acest meci a fost cel al revenirii lui Lumi în competiţia europeană supremă! Un meci cu 15 intervenţii reuşite, o minge în stomac şi alta în faţă, un meci care şterge vîrstele din buletin şi comprimă timpul.
Apoi, la victoria Oltchimului au pus nu doar umărul, ci şi palmele, genunchii, gleznele, jucătoarele străine. Începînd cu Yeliz Ozel, autoare a 7 goluri şi nu doar atît. Ea e jucătoarea de fantezie a campioanei României, acel Hagi generic pe care şi-l doreşte orice team. Dacă punem şi reuşitele lui Jovanovici şi Managarova, sau, mai degrabă, dacă le scădem, vedem de ce Oltchim poate învinge la 6 goluri o adversară puternică, iar "naţionala" nu mai poate bate Japonia.
Pentru că Oltchim şi "naţionala", cel puţin în acest moment, nu mai sînt egale. Nu mai sînt aproape acelaşi lucru, ca în urmă cu cîţiva ani. Va trebui să ne obişnuim să le separăm şi să le privim separat obiective şi rezultatele. Iar dacă vor fi bune, şi unele, şi altele, vor fi tot ale noastre. Iar dacă nu vor fi, tot ale noastre rămîn. Doar că vor purta nume diferite.
{{text}}