Accidentarea lui Alexandru Chipciu, de
venit indisponibil pentru "dubla" cu Twente din Europa League, a redeschis disensiunile dintre Steaua şi echipa naţională. Oameni din staff-ul trupei din Ghencea încearcă să pună ruptura musculară suferită de mijlocaşul de 23 de ani, în meciul cu Mlada Bosleslav, pe seama pregătirii solicitante din timpul cantonamentului "naţionalei" în Antalya.
"Avem cel mai bun preparator fizic din România"
Medicul reprezentativei României, Pompiliu Popescu, a explicat pentru GSP.ro: "Nu vreau să pară că mă iau de Ilie Stan sau de Edi Iordănescu pentru care am o stimă deosebită. Vreau să spun doar atît: «În Antalya s-a făcut o pregătire model, ultramodernă, de un înalt nivel ştiinţific. Controlată şi susţinută de o medicaţie corectă, sigură, o alimentaţie şi o odihnă pe măsură. Iar la lot avem cel mai bun preparator fizic din România. Marius Dima ştie cînd să dea drumul la supapă, şi cînd să încarce. Nici nu vă daţi seama cît de monitorizaţi sînt jucătorii. Antrenamentele au fost foarte frumoase şi benefice. Nu cum spuneau unii sau alţi că au fost ruperi de ritm. S-a făcut o pregătire de la A-Z, graduală».
"Contează cum îşi petrec nopţile"
Pompi a continuat: "Chipciu a plecat de la lot fără nici o problemă. Sînt surprins să aud că a suferit o ruptură musculară. Nu sîntem noi de vină. În cantonament au fost 23 de jucători nu doar cei şase de la Steaua. Numai că unii jucători pot să-şi piardă nopţile într-un fel sau altul. O noapte pierdută înseamnă mult pentru un fotbalist de performanţă. Integrarea în program e foarte importantă. Se poate vorbi şi de ghinion dacă ruptura musculară se produce printr-o accidentare mecanică, în timpul jocului, cum a fost cazul lui Chipciu".
"Cinci masori au grijă de jucătorii de la lot"
Medicul "naţionalei" dezvăluie că în timpul acţiunilor, "tricolorii" beneficiază de o atenţie deosebită: "FRF are un respect deosebit faţă de jucători. Nu mai puţin de 5 masori lucrează pentru aceşti fotbalişti. La nici un club din ţară nu sînt atît de bine îngrijiţi şi de supravegheaţi precum sînt la lot. Noi nu ne facem că muncim, ca alţii".
Pompiliu Popescu explică de ce riscul accidentărilor la lot este minim: "La naţională, un jucător care se află în iminenţa de a păţi o problemă medicală este rapid diagnosticat şi moderat. Reţinut de la efort, redus efortul sau schimbat. Noi nu ne permitem să facem glume".
"Fără antrenamente în ziua meciului"
Medicul lotului infirmă speculaţiile apărute potrivit cărora Victor Piţurcă i-ar fi supus pe "tricolori" la antrenamente şi în zilele celor două amicale susţinute în Antalya, cu Turkmenistan (4-0) şi cu Krivbas Krivoi Rog (2-1). "Nu e adevărat. Dacă îi scoţi pe teren în ziua meciului, jucătorii îşi pierd puterea de concentrare, iar dacă îşi pierd puterea de concentrare îşi pierd potenţa fizică şi de aici pot apărea şi accidentările. Dacă în lot există fotbalişti de supervaloare şi au păcatul plictiselii, iar meciul e programat seara, poţi să-i scoţi formal pe teren să faci o aşezare sau să-i duci la o plimbare de oxigenare. Antrenamentele pe nisip au fost făcute pe o suprafaţă plană, nu pe plaja propriu-zisă, cu scoci şi în pantă".
Tonifiaţi cu sucuri naturale din sfeclă roşie, rodie, varză, ţelină şi ananas
Pompiliu Popescu a mai dat un exemplu pentru a demonstra atenţia acordată "tricolorilor" în Antalya. "Zilnic, înaintea primului antrenament jucătorilor le-a fost dat să bea un suc natural special de tonifiere pentru care Federaţia a plătit foarte mult. E vorba de un mix din sfeclă roşie, rodie, varză albă, ţelină şi ananas. Un pahar de 250 de grame a costat cam 30 de euro. Sfecla roşie ajută la detoxifierea ficatului, rodia conţine antioxidanţi, la fel şi ţelina, care în plus e bogată în magneziu. Varza e un bun diuretic şi asigură drenaj digestiv, iar ananasul e puternic mineralizant", a precizat medicul lotului.
”Pregătirea fizică are o memorie în corp”
"Pregătirea din Antalya a fost extraordinară, foarte bună din punct de vedere fizic şi mental. Toţi cei 23 de jucători au plecat încîntaţi şi mulţumiţi. Mulţi se vor regăsi la toamnă şi în lotul pentru Mondiale. Pregătirea fizică are o memorie în corpul uman, memoria celulelor imunitare şi, sigur, dacă ungi arcuşul corect el va cînta frumos. Pentru a nu se pierde, pregătirea din Antalya trebuie întreţinută la cluburi. Medicaţia, alimentaţia şi odihna trebuie să fie raţionale. Asta e reţeta succesului", a mai spus Pompiliu Popescu, medicul echipei naţionale a României.
Citeşte şi "Nu Ilie Stan i-a rupt pe stelişti. Argumentul forte"
{{text}}