Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Hagi: "Puteam fi coleg cu Gică Popescu la Real!" / Popescu: "Nu am semnat de nebun la cap ce am fost" :)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 06 februarie 2012

Două dintre legendele fotbalului românesc, Gică Hagi şi Gică Popescu au vorbit despre momentele importante ale carierei, dezvăluind că ar fi putut fi colegi la Real Madrid.

"Mă consider norocos, pentru că atunci cînd luam titlul de fotbalistul anului eram mai bun ca Hagi, iar asta m-a motivat extraordinar. Era o chestie pur sportivă, iar această rivalitate era benefică echipei naţionale. În afara terenului, această dispută nu exista", a spus Popescu la emisiunea La Dolce Liga, de la Dolce Sport.

Hagi a dezvăluit că a fost la un pas să redevină coechipier cu Popescu în 1990, după ce acelaşi lucru se petrecuse la Steaua, chiar dacă atunci pentru numai cîteva luni (1988).

"Puteam fi colegi la Real Madrid! Imediat după Revoluţie eram decarul sub 25 de ani, stîngaci, eram vînat de toţi, Marseille, Milan, Bayern. În vara lui 1990, semnasem cu Real Madrid, iar preşedintele Mendoza a venit la Genova, noi jucam cu Irlanda la CM, şi mi-a zis că îl ia şi pe Popescu”, a spus şi Hagi.


Popescu l-a completat: “N-am vrut să semnez cu Real Madrid de nebun la cap. Am avut contractul lor în cameră două zile. Mi-am dat seama abia cînd am ajuns la Eindhoven ce am refuzat”.

Hagi a vorbit şi despre Steaua, unde a jucat din 1987 pînă în 1990, cîştigând trei titluri, două Cupe ale României şi Supercupa Europei: “Eram Steaua, băteam Milan, venea PSV în Ghencea cu Romario şi nu trecea mijlocul terenului. Tiki-taka nu a făcut-o Barcelona, a făcut-o Steaua!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.