Liga 1

Cristi Bud este optimist: "Voi reveni, mai am goluri de dat"

Cristi Bud vrea să intre în teren la finala Cupei României

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 07 februarie 2012

Atacantul medieşenilor vrea să uite coşmarul accidentării provocate de Scutaru

Cristi Bud se obişnuieşte greu cu gîndul că trebuie să stea departe de gazon. Atacantul îşi aduce şi acum aminte de accidentarea care l-a trimis departe de teren.

"Ţin minte că mi-a dat Pârvulescu o pasă în bandă, mi-am întors capul, am văzut că vine fundaşul şi am dat-o cu exteriorul pe lângă el. În acel moment, el a venit şi m-a "retezat". Mi-am dat seama că e foarte grav pentru că îmi duceam piciorul într-o parte, dar nu-l mai simţeam", a spus Bud pentru citynews.ro.

Atacantul spune că nu îl poate ierta pe cel care l-a accidentat, fundaşul Cristi Scutaru, pentru că nu şi-a cerut scuze după acel incident. "M-a întristat puţin faptul că tocmai cel care m-a accidentat (n.r. – Cristi Scutaru) nu mi-a dat nicun telefon şi nici măcar un mesaj. Bine, m-a sunat o singură dată, dar şi atunci a spus că, de fapt, am dat genunchi în genunchi", a explicat Bud

"În prezent trag tare şi mă pregătesc, am câte două antrenamente foarte, foarte grele, dar sper că voi putea să revin şi să prind câteva meciuri în acest sezon. Sper să fiu în teren la finala Cupei României"
Cristi Bud, atacant Gaz Metan



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.