Argentinianul pe care Becali s-a hotărît să-l dea în China se apără mai bine decît cel mai bun fundaş stînga al lui Ilie Stan şi e mai tehnic decît Prepeliţă, mijlocaşul central cel mai bine cotat al Stelei.
Un milion de euro încasaţi pentru un jucător de 29 de ani, care nici măcar nu e atacant, înseamnă o afacere foarte bună. Dar dincolo de latura economică a despărţirii de Brandan, Steaua are şi de pierdut. Mult, probabil mai mult decît ar fi suferit dacă ar fi cedat oricare alt fotbalist din lot. Pablo a jucat des pe două posturi, fundaş stînga şi mijlocaş central, şi a fost cel mai bun din lot pe fiecare poziţie.
"Lateral" a fost folosit în amicalul cu Kuban (3-0) şi va evolua astfel şi contra lui Twente, în "16"-imile Europa League. După amicalul cu ruşii, Dan Petrescu a rămas impresionat, deşi îl ştia bine pe Brandan, cu care a cîştigat un titlu la Urziceni: "A jucat excelent! Rar găseşti un asemenea fotbalist, capabil să se descurce la fel de bine pe multe posturi!".
Faţă de Latovlevici, fundaşul stînga titular din tur, argentinianul e mai de încredere, fiindcă se apără mai bine şi controlează mai bine mingea.
Dar Pablo e mutat din nou fundaş stînga din cauza unei accidentări a lui Iasmin, fiindcă altfel ar fi jucat tot mijlocaş, ca în tur. Din poziţia asta a dat şapte pase de gol în campionat, cele mai multe dintre stelişti. Şi a continuat să fie decisiv şi în meciurile amicale, în care a păstrat seria paselor de gol, fie din acţiune, fie din faze fixe.
Faţă de el, Prepeliţă n-are nici un "assist"! Olteanul despre care Olăroiu comenta astă-vară că "nu ştii pe ce post să-l pui, fiindcă nu e nici distrugător, nici pasator, nici marcator" a confirmat caracterizarea de cînd a venit la Steaua. Nu poate să se laude decît cu un gol marcat împotriva amatorilor de la Sănătatea Cluj (4-0), în Cupa României.
{{text}}