În vîrstă de 43 de ani, fostul fundaş stînga al echipei din Londra între anii 1987-1993 şi 1997-2003 crede că fotbaliştii homosexuali ar trebui lăsaţi să îşi facă treaba fără să li se mai pună beţe în roate.
"Important nu este dacă sînt sau nu jucători homosexuali în fotbalul profesionist. În cazul în care sînt, important ar fi ca ei să simtă că se pot realiza şi că meseria îi va ajuta. Dar în acest moment nu cred că se poate aşa ceva. În ultimul rînd, cred că ţine de fotbal să facă faţă acestor «demoni», spunând «ne ridicăm în picioare pentru oameni, indiferent de culoarea pielii, de credinţa şi de sexualitatea lor» şi oferind oportunitatea de a afirma «dacă vreau să fiu un jucător de fotbal sînt suficient de încrezător să încerc»", a spus Le Saux, conform Realitatea.
În 1999, pe Stamford Bridge, Robbie Fowler (Liverpool) i-a făcut gesturi ofensatoare lui Le Saux, moment în care fundaşul l-a lovit violent.
International • Campionate • ANGLIA
Fostul coleg al lui Dan Petrescu de la Chelsea vrea drepturi egale pentru fotbaliştii homosexuali
sursa foto standard.co.uk
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 07 februarie 2012
A fost coleg cu Dan Petrescu într-o echipă legendară a lui Chelsea şi a suportat tachinările unor adversari din cauză că ar fi fost considerat homosexual. Acum, englezul Graeme Le Saux militează pentru jucătorii de fotbal care ar avea altă înclinare sexuală.
{{text}}