Box

Vis olimpic în noaptea din vestiar » Alexandru Marin locuieşte de doi ani în sala de antrenament

+2 Foto
Marin va boxa mîine în deschiderea galei lui Viorel Simion, la Sala Rapid

Articol de Gabriel Berceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Povestea sportivului de 20 de ani, publicată de Gazetă anul trecut, a trezit compasiune şi promisiuni, dar singurul ajutor financiar a venit de la subprefectul Iaşiului, fostul rugbyst Bogdan Şaramet. Marin aşteaptă nominalizarea FR de Box pentru turneul de calificare la JO, care se va desfăşura la Istanbul între 13 şi 22 aprilie, precum şi resursele materiale pentru participare.

Fraţii Alexandru şi Tudor Marin, doi tineri boxeri de talent, dorm în sala de antrenament de la CFR-CSS Iaşi şi mănîncă pe unde apucă. Acesta e rezumatul trist al poveştii celor doi sportivi, care în 2011 a indignat şi atît. Între timp, situaţia a rămas aceeaşi: Bogdan Şaramet îi acordă lui Alex o sumă lunară de bani cu care să supravieţuiască, dar nopţile reci, pe patul improvizat de lîngă ring, nu mai pot produce prea multă vreme performanţă.

A spulberat un olimpic, dar moare de foame: "Ne aşteptam să o ia razna"
Alex Marin a terminat pe 2 la Cupa României anul trecut şi pe 3 la Campionatele Naţionale de box amatori. În condiţiile în care trăieşte, rezultatele capătă o altă însemnătate. "Noi ne-am aşteptat să clacheze sau să renunţe la sport, să o apuce pe alte căi. Disperarea te poate duce la multe, dar uite cîtă ambiţie a avut să-şi valorifice talentul în continuare!", povesteşte Nicu Brînzei, antrenorul lui Alex.

Deşi prezenţa la Olimpiada de la Londra e greu de imaginat în această situaţie, visul rămîne în picioare: la categoria lui Marin, 56 de kilograme, locul e liber în dreptul României. În aprilie se va desfăşura turneul de calificare de la Istanbul, numai că şi pînă în Turcia e greu de ajuns, darămite la Londra: "Eu sper, dar depinde de federaţie să mă nominalizeze, şi apoi de cît va costa această deplasare", mărturiseşte Marin, cu speranţă. Din partea sportivului, semne bune încă vin: în noiembrie, la un turneu disputat la Arad, Marin l-a învis fără drept de apel pe ungurul Norbert Kalucza, participant la JO din 2008.

1 boxer are România deja calificat la JO de la Londra, la alte 9 categorii neexistînd pînă acum reprezentanţi: Bogdan Juratoni (75 kg)

5 este locul ocupat de Alexandru Marin la JO de tineret disputate în Singapore, în 2010, competiţie la care s-a calificat după bronzul obţinut în acelaşi an la CM de juniori

"Toată lumea, în box, o duce bine, cu excepţia boxerului. El e singurul pe care toţi îl părăsesc la greu. Uneori, o poate lua razna, uneori o ia pe un drum greşit. Vorbim de un sport cu presiune intensă, care face ca oamenii să se piardă" (Mike Tyson, în Boxing Monthly, august 2000)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.