Aşa s-au născut ziarele şi aşa trăiesc ele, recuperînd poveştile oamenilor pentru oameni. VALERI TRÎMBIŢAŞ este numele unui sportiv român, nume tăcut pînă azi, dar care merită să fie cunoscut şi admirat. Valeri a luptat, în America anilor ‘20-’30, la cel mai înalt nivel al boxului mondial. Ziaristul Adrian Fetecău a descoperit istoria unică a acestui personaj. Fetecău a refăcut pentru Gazetă, cu pasiune, povestea lui Trîmbiţaş, cel care a luptat de şapte ori în Madison Square Garden şi românul care l-a înfruntat pe legendarul Jack Dempsey. “M-am născut în Bucureşti, România, pe 6 iunie 1989, dintr-o lungă linie ancestrală...”. Aşa începe magia poveştii lui.
Aurel Toma, a cărui poveste a fost scrisă în Gazetă de Octavian Pescaru, în octombrie 2011, nu este singurul pugilist român care a boxat în “Madison Square Garden”, arena în care visează să ajungă orice boxer. Înaintea lui a făcut-o de multe ori Valeri Trîmbiţaş! Dar cine este acest Mare Necunoscut al boxului nostru? O spune chiar el, cu mîndrie, în autobiografia pe care a publicat-o în 1946: “M-am născut în Bucureşti, România, pe 6 iunie 1898, dintr-o lungă linie ancestrală”. A ajuns la box pentru a-şi întreţine familia, după ce tatăl său a murit pe cînd avea doar 14 ani. Lupta în tot felul de gale, la început ca să-i distreze pe oameni, dar “joaca” lui a devenit cu timpul ceva oficial. Aşa a ajuns, nu peste mult timp, să boxeze cu pugilişti celebri ai vremii. Are un record care cu greu va putea fi doborît vreodată de un pugilist român: 171 de meciuri, dintre care 52 de victorii, 74 de înfrîngeri şi 42 de dispute terminate la egalitate. Cifre care sînt greu de verificat, dar despre care trebuie ţinut seama. “Minunea din Maitland”, “Bătăuşul Jimmy”, “Teroarea din Vest” sînt supranume căpătate de românul nostru în urma meciurilor pe care le-a avut.BĂTĂUŞUL JIMMYValeri Trîmbiţaş este românul care se regăseşte în cele mai multe pagini din istoria boxului de peste Ocean, dar cu supranumele de Jimmy Darcy
. Un român care a boxat cu nume mari ale vremii, precum Jack Dempsey, Tommy Robson, Young Fisher sau Harry Greb. Povestea eroului nostru, o premieră pentru România
Cu peste şase sute de ani în urmă, familia Trîmbiţaş şi-a dobîndit numele său. ”Tatăl eroului nostru, pe care-l chema tot Valeri, s-a născut undeva între anii 1875-1879, în zona Făgăraşului, în perioada în care Transilvania aparţinea de Imperiul Austro-Ungar. El a fost român ortodox. În 1897 s-a căsătorit cu Caterina-Paulina Leabu, născută în Beclean, la 5 km de Făgăraş, ca fiica lui Dumitru şi a Elenei Leabu (fostă
Bucur).
Născut la Bucureşti în 1898
După căsătorie, Caterina şi Valeri au trecut ilegal frontiera dintre Imperiu şi România, găsind de muncă la Bucureşti. Aici s-au născut primii trei copii, toţi băieţi: Valerie (1898), Alexandru (1901) şi Traian (1903). Tatăl a respectat cu sfinţenie tradiţiile creştine potrivit cărora, în acele vremuri, primul născut lua numele tatălui cu adăugarea unui "a", "e" sau "ie". Aşadar de la "Valeri" s-a ajuns la "Valerie".
În 1906 tatăl, cu gîndul la o viaţă mai bună, pleacă spre Statele Unite fără soţie şi copii. Se îmbarcă în portul german Bremen pe nava "Chemnitz" la 17 februarie şi ajunge la New York la 6 martie. Neştiind engleza, normal, la coborîrea de pe vas este înregistrat "după ureche" ca "Valiuan Trombitas, muncitor agricol, 26 ani, căsătorit".
În 1907 sosesc în marea metropolă americană şi soţia cu cei trei băieţi. Ei s-au îmbarcat în portul german Hamburg pe nava "Barcelona" la 4 aprilie şi au atins coasta Statelor Unite la 21 aprilie. Ofiţerul de imigrări a consemnat că noii veniţi au fost chemaţi de Valer Trîmbiţaş din Portland, Oregon-203 Burnside St. în calitate de soţ. Tot acel oficial, avînd auzul mai fin, a scris în dreptul celor patru noi emigranţi numele "Trinsbiczas" apropiindu-se de pronunţia corectă "Trambitzach". În acte cei patru apar Katalin (30 ani) de la Caterina, Valer (9 ani), Alexandru (6 ani) şi Toajan (3 ani) de la Traian.
Box de la 15 ani
Ajunşi în casa din Oregon, Valeri si Katherine-Pauline au mai conceput trei copii: George şi Lena, gemeni născuţi în 1910, şi Johnie, născut în 1912. Din păcate, Lena şi Johnie au murit în 1919 din cauze necunoscute. O mare lovitură pentru familia Trîmbiţaş vine în 1912 cînd tatăl, Valeri, moare pe neaşteptate. Din acel moment Valeri-junior a devenit singurul sprijin pentru familia sa, fiind silit să cîştige bani de mic. După ce a vîndut un timp ziare, în 1913, la 15 ani, s-a apucat de box la clubul "Newsboys".
A început ca semimijlociu şi a cîştigat primul meci de patru reprize la un... picnic. Apoi, dovedind o forţă şi o voinţă ieşite din comun, a triumfat în campionatul organizat în cadrul clubului. Însă i-au trebuit vreo patru ani pentru a cîştiga din box suficient pentru a duce un trai decent. Fratele său Alex s-a apucat de box la aproximativ un an după el, iar Traian, cunoscut ca Johnny, trei ani mai tîrziu.
În 1917 s-au produs două evenimente importante în viaţa lui Valeri: s-a mutat la San Francisco şi s-a căsătorit, însă soţia sa va muri un an mai tîrziu din cauza unei boli. În marele oraş din vest l-a întîlnit pe Jack Dempsey, nebănuind nici un moment că acesta va deveni primul mare campion al lumii la categoria grea, cum este cunoscut în istoria nobilei arte, şi că într-o zi va boxa cu el pentru centura cu diamante.
Pînă la începutul anului 1918 compatriotul nostru a boxat sub numele de Valley Trîmbiţaş, după care l-a schimbat în Jimmy Darcy în onoarea regretatului pugilist australian Les Darcy. Acesta, supranumit şi "Minunea din Maitland", a susţinut 50 de meciuri, obţinînd 46 de victorii şi suferind doar 4 înfrîngeri, niciuna înainte de limită! După ce l-a învins în 1916, la Sydney, prin KO în repriza a noua, pe George Chip, devenind campion al lumii la categoria mijlocie, a murit un an mai tîrziu de pneumonie la doar 21 de ani...
Supranumit "Teroarea din Vest"
În 1919 Valeri s-a recăsătorit cu Mary Elizabeth Finley, în vîrstă de 17 ani, cu care va avea doi baieţi, Valeri (Larry) şi Jack Trîmbiţaş. Valeri i-a crescut singur pe copii după ce s-a separat de soţia sa. Larry a ajuns şi el boxer, fără să aibă însă rezultate deosebite. Din 1917 pînă în 1921 Valeri a boxat, în general, pe coasta de vest a Statelor Unite, cîştigînd titlul de campion "Pacific Coast" la categoria mijlocie după ce l-a învins la Seattle, în data de 21 iulie 1921, pe Batling Ortega prin KO tehnic în repriza a doua. În acea perioadă românul nostru şi-a cîştigat supranumele "Teroarea din Vest"!!!
În 1921, Jack Kearns, managerul campionului Jack Dempsey, i-a făcut o invitaţie neaşteptată, trimiţîndu-i două bilete de tren, pentru el şi fratele său Alex. Kearns, care îi urmărise ascensiunea şi care cunoştea că are o dreaptă formidabilă, dar şi o mare capacitate de a încasa lovituri, l-a invitat la New York pentru a-l manageria. Între 1921 şi 1923 a fost sparring-partener pentru marele Dempsey, dar în anii '20 a susţinut şi cîteva meciuri absolut memorabile cu nume foarte mari ale boxului american din acea perioadă, ajungînd să fie numit cu admiraţie de toţi cei care l-au urmărit "Fighfting Jimmy" ("Jimmy Bătăuşul")!!!
Trenul de la ora 11:00
Unele întîlniri ale românului Valeri Trîmbiţaş au fost descrise pe pagini întregi în literatura de specialitate de peste Ocean, semănînd cu scenariul unui film de succes, cum au fost multe cu subiecte din box. Să vă dau doar un exemplu "cules" din revista "Fight Magazine" sub titlul "Teroarea din Vest". Cu Tommy Loughran, pugilist care l-a întîlnit printre alţii şi pe celebrul Gene Tunney cu care a terminat la egalitate(!), Valeri s-a bătut de două ori în limitele categoriei mijlocie. Prima dată a fost pe 24 ianuarie 1922 în "Ice Palace" din Philadelphia, oraşul natal al lui Tommy care avea în acel moment 19 ani. Loughran îşi punea ghetele cînd în vestiarul învecinat a intrat Valeri, tocmai sosit de la New-York. Românul a început să spună, cu o voce tare şi rău prevestitoare, ce-i va face tînărului Thomas Patrick. Deoarece între vestiare era doar un perete subţire, Loughran auzea îngrozit fiecare cuvînt.
"Vreau să prind trenul de ora unsprezece înapoi la New York", a mîrîit Darcy" şi singura modalitate de a face asta, fără să mă grăbesc şi să-mi rup gîtul este să-l bat pe acest rigid Loughran în prima repriză. Nu le pot transmite spectatorilor decît «Priviţi-mă!»". Tommy l-a privit întrebător pe Joe Smith, antrenorul său. Căuta să nu se alarmeze. Desigur, auzise totul despre isprăvile dreptei lui Darcy, dar cunoştea şi teoria lui Jim Corbett potrivit căreia "numai un fraier e lovit cu dreapta!". Aşa că, la începutul meciului, a dansat în jurul lui Darcy încercînd să evite dreapta acestuia devastatoare. A reuşit pînă în repriza a treia cînd Valeri i-a "prins" o dreaptă în bărbie şi adulatul publicului a căzut în "patru labe".
Pe chipul său de Adonis se putea citi o mare uimire. Jimmy a spus: "Se pare că, pînă la urmă, voi prinde trenul de 11. E foarte bine!". Şi a zis-o suficient de tare încît cuvintele să pătrundă în creierul ameţit al lui Tommy..."Da, va ajunge, nu-i aşa?!", gîndi Loughran cu genunchii zgîriaţi şi capul cît un balon meteorologic. Darcy a crezut că lupta se terminase. Arbitrul a început să numere rar. Tommy s-a fixat pe un genunchi şi a ascultat ca un elev silitor în faţa unui profesor sever. A stat jos pînă cînd arbitrul a ajuns la opt conform principiului că un knockdown este un knockdown indiferent la cît te ridici...Cînd s-a pus din nou în poziţie de luptă, mintea îi era limpede, dar îi dispăruse zîmbetul de pe chip. Buzele-i subţiri erau strînse şi-n acele momente arăta mult mai bătrîn faţă de cei 19 ani ai săi.
Ziariştii drept arbitri
Darcy a trimis din nou dreapta sa năprasnică spre acel chip îmbătrînit înainte de vreme. Tommy a văzut-o în ultima clipă, a eschivat şi a ripostat cu croşeul de stînga. Darcy a fost pentru prima oară descumpănit. Beneficiind de uluiala adversarului său, Tommy s-a năpustit cu o ploaie de lovituri care l-au făcut pe Jimmy să sîngereze uşor sub nas. Ce-a urmat poate fi o poveste despre box spusă nepoţilor. A fost o luptă sălbatică potrivit presei locale, însă niciunul dintre combatanţi nu a mai făcut cunoştinţă cu podeaua. În ultima repriză, a zecea, la un clinci, Tommy a spus: "Se pare că dumneavoastră, Jim, o să rataţi trenul de ora 11...".
Darcy a mai mîrîit ceva, a mai trimis o directă de dreapta, dar a ratat de puţin ţinta. Lui Loughran i-a trecut pentru ultima oară glonţul pe la ureche. În acele vremuri, unele meciuri nu aveau arbitri judecători la mese, aşa că decizia finală era luată de reprezentanţii presei! Deşi meciul a fost foarte strâns, deşi cel care a căzut la un moment dat a fost reprezentantul gazdelor, ziariştii locali Paul Zabala ("Philadephia Public Ledger") şi Jack Kincald ("Philadephia Inquirer") l-au dat pe Tommy Loughran învingător la puncte. Valeri a avut totuşi puterea să se comporte ca un adevarat gentleman.
După ce coborît din ring, a intrat în vestiarul lui Tommy şi i-a întins mîna spunîndu-i: "Copile, ai cele mai mari perspective. La naiba, mi-ai dat o lecţie de box în seara asta!". "Mulţumesc! Pentru un minut a părut că vei ajunge la timp la New York"- i-a răspuns Tommy adversarului său de 23 de ani... Datorită aspectului echilibrat al întîlnirii, managerii celor doi boxeri au forţat meciul revanşă care s-a disputat după doar patru luni, la 28 aprilie pe "Syracuse Arena" din New York. Loughran s-a impus din nou la puncte, de data asta după douasprezece reprize, dar nu se cunosc prea multe detalii despre acea întîlnire.
CITEŞTE MÎINE
- Cum a ajuns Jimmy Darcy să boxeze cu Jack Dempsey?
- Cronica meciului cu campionul mondial din presa vremii
{{text}}