Alb-violeţii vor juca în cantonamentul din Spania cu ŢSKA Moscova. Timişorenii vor avea un adversar de calibru în al treilea amical al cantonamentului de la Marbella.
Elevii lui Vali Velcea vor juca împotriva celor de la ŢSKA Moscova, după primele două meciuri de pregătire din Spania. Formaţia rusă a învins pe Internazionale Milano în Liga Campionilor cu 2-1 în acest an şi s-a calificat în optimile de finală, unde va juca pe 21 februarie cu Real Madrid, formaţia antrenată de Jose Mourinho.
Partida amicală dintre Poli şi ŢSKA va debuta la ora 14:30 şi este aşteptată cu mare interes chiar de Jose Mourinho! Portughezul a fost la ultimul amical al ruşilor din cantonamentul de la Marbella, el urmărind partida dintr-un balcon, alături de Aitor Karanka. Cei doi au fost păziţi la acea partidă de mai mulţi bodyguarzi. TSKA Moscova ocupă locul 2 în campionatul din Rusia în acest moment.
Al doilea joc de verificare, FC Timişoara - Dinamo Moscova (locul 3 în Rusia), este programat, duminică, de la ora 18.00, pe stadionul din Chiclana. Ultima partidă a formaţiei conduse de Valentin Velcea, cu Spartak Moscova, se va disputa în 15 februarie, la o ora ce urmează să fie stabilită de cele două cluburi.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}