Jose Mourinho ar fi decis să părăsească Realul la finalul sezonului în cazul în care va cuceri un trofeu. Poate fi campionatul, unde madrilenii sînt lideri cu 7 puncte peste Barcelona, poate fi Liga, unde trupa portughezului o va întîlni în ”optimi” pe ŢSKA Moscova.
Situaţia face să apară diverse soluţii de înlocuire. Ar exista deja un cap de listă, prezentat în emisiunea ”Punto pelota”: ”Mauricio Pocchetino este cel mai bine plasat. Conducătorii Realului îl preferă pentru că este tînăr, are idei moderne şi a dovedit la Espanyol că se pricepe foarte bine pe bancă”.
Traseul fostului fundaş argentinian îl susţine. El a obţinut licenţa de antrenor în 2008. Fost jucător la Espanyol (1994-2000, 2004-2006), de unde s-a şi retras, a pregătit la început formaţia feminină a clubului din Barcelona. După un an, profitînd de demiterea lui Mane, a fost promovat la echipa mare. Primul sezon a salvat-o de la retrogradare, în următorul a terminat pe locul 8. Acum se găseşte pe locul 5, cu acelaşi număr de puncte ca Levante, de pe a 4-a poziţie, ultima cu trimitere în Champions League.
Pocchetino (39 de ani) tocmai a declarat că este influenţat de Marcelo Bielsa. Coincidenţă, acesta, acum la Bilbao, este dat mare favorit să o preia pe FC Barcelona după plecarea lui Pep Guardiola.
{{text}}