Stan solicită răbdare pînă la finalul sezonului pentru ca echipa să-i înveţe stilul, în timp ce Iordănescu îl pune în gardă: "Ai grijă ce faci cu Twente, că mai departe s-ar putea să nu mai ai ocazia!"
Steaua mai are jumătate de săptămînă pînă la meciul tur cu Twente, de joi seară, însă Ilie Stan a ţinut să facă o declaraţie prin care îi solicită patronului să aibă răbdare cu el pe termen lung. "Eu sînt foarte mulţumit că toţi jucătorii din lot au bifat perioada de la echipă în care noi am încărcat din punct de vedere fizic. Acum, eu spun că am nevoie de 3-4 luni pentru ca toţi jucătorii din lot să se acomodeze cu stilul meu şi să-l şi pună în aplicare. Abia am reuşit în acest moment să-i aduc pe toţi la acelaşi nivel, iar de aici înainte ar mai fi nevoie de 3-4 luni", a spus Ilie Stan, care s-a referit şi la cîtă răbdare va avea patronul cu el: "Cred că va fi doar dacă vor exista şi rezultate".
Chiar dacă cere timp pentru a face din Steaua o echipă care să joace fix după ideile lui, Ilie Stan e pus în gardă chiar de mentorul său, Anghel Iordănescu. "Eu cred că Ilie ar trebui să se concentreze pe dubla cu Twente, nu pe ce e dincolo de ea. La cum ştiu eu că merg treburile la Steaua, există şi varianta ca în cazul în care ies rău jocurile cu Twente, să nu mai existe şi alte jocuri pentru actualul antrenor, aşa că îi spun lui Ilie să scoată maximum din această dublă", a spus Iordănescu la Dolce Sport.
Gigi i-a trasat un avertisment pentru 5 etape
Patronul Stelei a făcut, în timp ce echipa se afla în cantonament în Turcia, o declaraţie extrem de explicită cu ce ar trebui să facă Ilie Stan în debutul returului pentru a nu risca să fie demis. "Dacă nu vom cîştiga primele 5 etape, atunci putem vorbi de plecarea antrenorului", a spus Becali.
Cum arată programul Stelei pînă la 1 aprilie
Data - Meciul
16 februarie Steaua - Twente
23 februarie Twente - Steaua
3 martie Mioveni - Steaua
10 martie U Cluj - Steaua
17 martie Steaua - Astra
21 martie FCM Tg. Mureş - Steaua
24 martie Steaua - Gaz Metan
Duckadam: "Nu l-aş băga pe Latovlevici"
Preşedintele de imagine al Stelei i-a oferit un sfat lui Ilie Stan în privinţa primului "11" din meciul tur cu Twente. "Eu dacă aş fi antrenor, nu l-aş folosi ca titular în primul meci pe Latovlevici din moment ce nu a bifat nici un minut în amicale. Eu cred că echipa folosită cu Kuban Krasnodar şi cu Debrecen e cea de bază şi probabil va fi şi cea cu Twente", a spus Duckadam. În acel meci, Stan a început cu Tătăruşanu - Dănănae, Chiricheş, Geraldo, Brandan - Rusescu, Prepeliţă, Bicfalvi, Tănase - Tatu, Nikolici.
{{text}}