Deşi Răzvan spune fără încetare că n-are titulari şi rezerve, la Rapid sînt 6 jucători ce nu pot lipsi din primul unsprezece: Coman, Duarte, Marcos, Bozovici, Alexa şi Deac
În Antalya, rapidiştii au disputat deja 8 partide de pregătire, însă antrenorul Răzvan Lucescu a schimbat de fiecare dată formula de start. Tehnicianul spune că în Giuleşti nu există titulari bătuţi în cuie, însă în lot se află 6 fotbalişti ce nu vor lipsi de pe teren la reluarea returului, dacă vor fi apţi de joc.
În apărarea, Coman, Rui Duarte, Marcos Antonio şi Bozovici şi-au cîştigat clar locul de titular, rămîne de văzut doar cu cine va face pereche în centrul defensivei căpitanul brazilian al Rapidului. Burcă, Oros şi Glauber sînt variantele, iar ultimul pare să aibă un avantaj faţă de ceilalţi doi.
La mijlocul terenului, venirea lui Pavlovici nu are de ce să-i dea emoţii lui Alexa. Sîrbul a arătat că la nevoie te poţi baza pe el, însă "Chirurgul" rămîne prima alegerea a lui Răzvan. Pentru celelalte două posturi, Herea, Teixeira, Grigorie şi Nicolae Grigore încă mai pot spera.
În atac, Deac e singurul care nu are emoţii, iar candidaţii pentru celălalt post de extremă sînt Surdu, Roman şi Sburlea, primul fiind favorit. Ca atacant de careu, Ioniţă şi Pancu au şanse egale la titularizare.
"Nu am creionat nici un prim unsprezece pentru că la Rapid nu există titulari şi rezerve. Nici nu mă interesează rezultatele din amicale, le privesc precum nişte antrenamente"
Răzvan Lucescu, antrenor Rapid
"Cu Şahtior, ca-n Ligă"
Mîine seară, Rapid va disputa cel mai important amical al iernii, contra lui Şahtior Doneţk. Fiu contra tată, Răzvan versus Mircea Lucescu. "O să încercăm să ne ridicăm la nivelul adversarilor", a spus Surdu. "Şahtior înseamnă Champions League, aşa că va fi un amical supertare", a comentat şi Alexa. "Pentru mine nu e un meci special, e doar un antrenament foarte bun, singura plăcere va fi că-mi voi revedea tatăl", a conchis Răzvan Lucescu.
Inbox
- Marcos Antonio a jucat o oră în amicalul cu Chindia (0-0), a rezistat bine după problemele medicale şi se estimează că va fi titular împotriva elevilor lui Lucescu senior.
- Bozovici se simţea mai bine ieri şi va juca din primul minut cu Şahtior, după ce-a absentat la ultimele două partide.
- Alexa a renunţat la masca facială, la amicalul cu ŢSKA Sofia: "Am trecut cu bine un joc fără ea, totul e în regulă, cred că m-am vindecat pe deplin".
- Alb-vişinii au primit ieri liber din partea lui Răzvan şi au mers în mall la cumpărături, alături de jucătorii de la CFR Cluj şi cei de la Chindia Tîrgovişte.
{{text}}