Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

Prinţul devine ţar? Adrian Cristea: "Mă tentează oferta din Rusia"

Adrian Cristea ar fi tentat de un transfer în Rusia

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 14 februarie 2012

Mijlocaşul celor de la Universitatea Cluj îşi doreşte să evolueze într-un campionat străin.



FC Krasnodar, rivala lui Dan Petrescu din campionatul Rusiei doreşte să-l transfere pe Adrian Cristea. Ruşii l-au urmărit pe Cristea în ultimele luni şi au început deja discuţiile cu Florian Walter. Mijlocaşul clujenilor spune că îşi doreşte foarte mult să joace la o echipă din străinătate.

"Nu ştiu nimic în acest moment, dar mi-aş dori foarte mult o experienţă în străinătate. Deocamdată însă nu există noutăţi. Nu am vorbit cu Dan Petrescu sau cu altcineva din Rusia. Ştiu că în Turcia au fost mulţi impresari şi scouteri şi bănuiam că sînt urmărit. Eu îmi doresc foarte mult să joc afară şi sper să-mi îndeplinesc această dorinţă", a spus "Prinţul".

Acesta a vorbit şi despre vremea pe care a întîlnit-o la revenirea în ţară. "Este o vreme normală pentru iarnă, dar pentru fotbal nu este prea bine. Vom pleca înapoi în Turcia şi va fi mai bine pentru noi. Cel mai bine pentru noi este să se amîne campionatul. Majoritatea echipelor s-au întărit, dar acest lucru nu îţi garantează succesul. Important este ca grupul să formeze o echipă în adevăratul sens al cuvîntului", a spus Cristea.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.