Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL

Un fotbalist care a jucat la Inter, AS Roma şi Werder Bremen va ajunge la Petrolul!

Articol de Ionel Luţan   —  marți, 14 februarie 2012

Ploieştenii se vor întări cu un fotbalist de top la sfîrşitul acestei săptămîni. Jucătorul african care a evoluat în Anglia, Spania, Italia şi Germania este ultima ţintă a lui Vivi Răchită în această pauză competiţională

Camerunezul Pierre Wome (32 ani) este marea lovitură pe care Valeriu Răchită speră s-o reuşească în această campanie de transferuri. Wome poate juca atît fundaş, cît şi mijlocaş de bandă şi are 67 de meciuri în echipa naţională.



Fotbalistul a jucat în cele 4 mari campionate din Europa: Premier League, Primera Division, Serie A şi Bundesliga. Cîte un sezon a jucat la Fulham, Espanyol, Inter Milano şi AS Roma, iar în Germania, la Werder Bremen şi Koln, a evoluat 4 ani. Wome este liber de contract în acest moment, iar ultima oară a jucat în Gabon, la Sapins.



Wome este recunoscut şi pentru că a ratat un penalty pentru Camerun în minutul 95 al meciului decisiv de calificare pentru Campionatul Mondial din 2006, iar la final a avut o reacţie vehementă: "Toţi au fost nişte fricoşi, nici Eto'o, nici măcar căpitanul nostru Rigobert Song, nu au avut curaj să execute". S-a terminat 1-1 împotriva Egiptului şi ivorienii lui Drogba au mers la Mondial.



Ploieştenii se întorc mîine din Antalya şi se vor antrena în sală pînă cînd se va rezolva problema terenului de antrenament.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.