Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cum au ratat o perlă » Golgeterul Cupei Africii a fost la pun pas să ajungă la Dinamo

Emmanuel Mayuka a fost în 2010 la un pas de transfer la Dinamo.

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 15 februarie 2012

În vara lui 2010, Dinamo a trecut pe lîngă transferul zambianului Emmanuel Mayuka, 21 ani, vedeta noii campioane a Africii.

Dinamo ar fi putut avea acum în curte una dintre nestematele Zambiei, noua campioană a Africii, dar s-a împotmolit, în stilul tradiţional, la tratative. În urmă cu un an şi jumătate, atacantul Emmanuel Mayuka a fost propus "cîinilor" de fostul antrenor din Ştefan cel Mare, Dario Bonetti, care conducea atunci echipa naţională a "gloanţelor de cupru".

Fotbalistul nu împlinise 20 de ani şi evolua la Maccabi Tel Aviv, în prima ligă israeliană. Marcase 6 goluri în campionatul anterior şi devenise deja un nume interesant pentru piaţa occidentală. Roş-albilor li s-a comunicat că Mayuka poate fi luat pentru 900.000 de euro.

Dinamo nu s-a arătat însă dispusă să achite suma respectivă şi a înaintat alte două propuneri:

- zambianul să vină o săptămînă în probe, 200.000 de euro la un împrumut pe şase luni, cu drept de cumpărare definitivă pentru 500.000 de euro

- sau 300.000 de euro pentru 50% din drepturile federative asupra jucătorului.


Golgeter la Cupa Africii

Şefii clubului din Tel Aviv nu au marşat la ofertele venite de la Bucureşti şi au reuşit să-l vîndă pînă la urmă pe Mayuka în Elveţia, la Young Boys Berna. Preţ: 1,4 milioane de euro! Iar africanul a ajuns imediat cu noua lui echipă pînă în "16-imile" Europa League, unde a înscris în victoria cu 2-1 contra lui Zenit.

Marea lovitură a dat-o însă la Cupa Africii, unde a cucerit în premieră trofeul continental, după o finală pasionantă contra Coastei de Fildeş, decisă la penalty-uri (8-7). A înscris şi el la loviturile de departajare, iar cu cele trei goluri marcate pînă la finală s-a numărat printre cei 7 golgeteri ai competiţiei.

4,5 milioane de euro e cota actuală a lui Emmanuel Mayuka, potrivit site-ului transfermarkt.de: e jucătorul cel mai valoros din "naţionala" Zambiei



Alţi jucători rataţi de formaţiile româneşti

Nume: Club

Jari Litmanen: Dinamo

Mark Viduka: Steaua

Nikola Zigici: Poli Timişoara

Jon Obi Mikel: Rapid

Seydou Doumbia: Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.