International   •   Campionate   •   ITALIA

VIDEO Conte acuză: ”Arbitrilor le e frică să dea penalty pentru Juventus”

Faza la care s-a cerut penalty la Pirlo (în roz)

Articol de Constantin Popescu   —  joi, 16 februarie 2012

Antonio Conte crede că Juventus este defavorizată intenţionat de arbitri. ”Le este frică să ne dea penaltyuri, chiar dacă acestea sînt evidente”, a răbufnit tehnicianul torinez după restanţa în care echipa sa a remizat la Parma, 0-0.

Vezi aici un rezumat al partidei.

Acuzaţi pînă la scandalul Calciopoli că sînt avantajaţi constant de oamenii în negru, juventinii au reclamat acum neacordarea a două lovituri de la 11 metri, ambele în repriza secundă. Primul, la Giaccherini, pus la pămînt de Bianiany. Celălalt, în ultimele secunde, cînd Pirlo a fost doborît de Santacroce în timp ce se pregătea să şuteze. Şi gazdele au cerut un penalty, cu Giovinco bruscat de Barzagli.

”Centralul” Mazzoleni a rămas de fiecare dată ferm şi nu a arătat deloc punctul cu var. Suficient pentru ”La Gazzetta dello Sport” să scrie: ”Arbitrajul a fost un dezastru”. Prin acest egal, Juventus a rămas pe locul 2, cu un punct, dar şi un meci mai puţin decît AC Milan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.