Leverkusen a ieşit şifonată în urma meciului cu FC Barcelona (tur ”optimi” Ligă) şi din cauza rezultatului, 1-3, şi din cauza ”momentului jalnic” dintre reprize în care fundaşii Michal Kadlec şi Manuel Friedrich s-au certat pentru obţinerea tricoului lui Messi. Cîştigător a ieşit finalmente primul, dar cehul nu va putea păstra ”trofeul”.
Dezvăluirea îi aparţine directorului sportiv al clubului german, Rudi Voller. Fostul mare atacant a anunţat în ”Bild”: ”Ceea ce au făcut Kadlec şi Friedrich este prea mult. În loc să se concentreze la joc se comportau ca doi copii. Încă nu am discutat cu ei, dar le transmit acum. Îi asigur că acel tricou va fi scos la licitaţie, iar preţul obţinut va fi donat în scopuri caritabile. Aşa se încheie povestea, nu trebuie să mai fie nimic de comentat”.
{{text}}