Volei

Bulgarul Martin Stoev a părăsit pe Tomis Constanţa pentru că nu şi-a primit salariul

Martin Stoev a plecat de la CVM Tomis Constanţa

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 17 February 2012

Antrenorul principal Martin Stoev a plecat, joi, de la echipa de volei masculin CVM Tomis Constanţa, însoţit de secundul Viktor Karagiozov şi de jucătorul Vladislav Ivanov, motivînd unele restanţe financiare.

"Există nişte întîrzieri, foarte mici, la plata salariilor, însă Martin Stoev nu a înţeles să aştepte rezolvarea problemelor. Este singurul care nu a înţeles! I-a luat pe antrenorul secund şi pe libero-ul echipei şi a zis că nu se mai prezintă la antrenamentele echipei. În conformitate cu contractele semnate cu Stoev, Karagiozov şi Ivanov, ei pot pleca liberi de la echipă dacă timp de 90 de zile nu au plătite salariile. În situaţia de faţă, sunt doar 22 de zile, din 25 ianuarie, ca atare nu sunt motive justificate pentru decizia lor", a declarat preşedintele clubului constănţean Sorin Struţinsky.

De pregătirea echipei se va ocupa momentan antrenorul de la echipele de cadeţi şi juniori ale clubului, Răzvan Parpală, ajutat de căpitanul echipei, Radu Began.

CVM Tomis Constanţa este calificată în sferturile de finală ale Cupei Challenge, fiind singura reprezentantă a României în cupele europene la volei masculin. Săptămâna viitoare, CVM Tomis va întîlni în manşa tur, la Constanţa, formaţia Maccabi Tel Aviv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.