Liga 1

Goniţi de cai :) » Un concurs de hipism a pus capăt stagiului de pregătire al Oţelului din Spania

Dorinel Munteanu s-a văzut nevoit să renunţe mai repede la cantonamentul din Spania.

Articol de Vlad Ispas  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campionii au fost obligaţi să îşi întrerupă stagiul de pregătire din Spania din cauza unui concurs internaţional de hipism.

După ce a efectuat un stagiu montan la Poiana Braşov şi alte două în Cipru şi Spania, Dorinel Munteanu a considerat că echipa nu se poate antrena în România în aceste zile şi a ales un al 4-lea cantonament pentru încă o săptămînă de pregătire. Astfel, gălăţenii au venit din Oliva Nova în Bucureşti, iar două ore mai tîrziu au decolat spre Antalya, via Istanbul.

Directorul general Marius Stan a explicat de ce moldovenii au apelat la această soluţie: "Am avut condiţii excelente în Spania, terenurile erau foarte bune, doar adversarii poate ar fi trebuit să fie ceva mai buni. Am vrut să prelungim cantonamentul de acolo, dar nu mai aveam unde să ne antrenăm din cauza unui concurs de hipism care va începe în aceste zile".

8.300 km este distanţa parcursă de gălăţeni pentru toate cantonamentele din această iarnă

ALTE ŞTIRI DIN LIGA 1:

PETROLUL: Komazec, out!

Adus cu mare fast la Ploieşti în vara trecută, Nikola Komazec a dezamăgit în prima parte a sezonului, dar şi în cantonamentul din Antalya, astfel că Răchită şi a decis să nu se mai bazeze pe serviciile atacantului sîrb. "Komazec nu mai intră în planurile primei echipe, va fi transferat sau împrumutat", a declarat Vivi. Tehnicianul prahovenilor va renunţa şi la mijlocaşul Dănuţ Enescu.

CCA: Sprijin pentru sinistraţi
"Centralul" Alexandru Deaconu a împărţit cu mai mulţi arbitri ajutoare pentru persoanele sinistrate din Vrancea. "Am organizat împreună cu o parte din colegii mei din lotul naţional o acţiune caritabilă. Am ajutat 300 de persoane, am împărţit ajutoare celor care au avut probleme din cauza zăpezilor. O să ajutăm ori de cîte ori se poate, chiar dacă ne-au fost tăiate baremurile. Nu mă aşteptam niciodată să se ia această decizie", a precizat Deaconu. (Andrei Crăiţoiu)

U CRAIOVA: Mititelu face sezizări :)
Finanţatorul clubului din Bănie, Adrian Mititelu, nu renunţă în nici sub nici o formă la războiul personal cu Mircea Sandu. Recent, Mititelu a sesizat nu mai puţin de 7 instituţii, Parchetul General, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, BNR, BCR, Raiffeisen Bank, MECTS şi ANS, despre faptul că Naşu' ar deţine abuziv funcţia de preşedinte al FRF.

INBOX:

U21. Emil Săndoi a convocat 18 jucători pentru amicalul cu selecţionata Under 21 a Egiptului, programat pe 21 februarie, în Dubai. Jucătorii chemaţi la lot sînt: D. Croitoru, Buzbuchi (portari), Al. Creţu, Fl. Ilie, Dăruială, Gugu, Peteleu, Toşca (fundaşi), Benzar, Cîrstocea, Serediuc, N. Stanciu, I. Şerban, Al. Florean (mijlocaşi), Bumba, L. Dobre, Mărkuş şi M. Roman II (atacanţi).

Fotbal pe plajă. "Naţionala" României a pierdut la "masa verde" meciul din "sferturile" Cupei Europei, cu Elveţia, după ce nu a ajuns la timp. Delegaţia nu a putut decola la timp din cauza unor probleme meteorologice.

AMICALE
Chiajna - Diosgyor (Ungaria, I) 4-4
Au marcat pentru ilfoveni: Rocha (4, 35), Filip (28), Vl. Munteanu (48 - pen)
Concordia: Gospodinov - Krumov, Mamele, D. Bratu, Guilherme - I. Iordache, L. Filip, V. Munteanu, Ad. Popa - Dos Dantos, Rocha. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Au mai intrat: Ad. Popa II, Silviu Pană, Chiacu, Carlos, Erik

Viitorul Constanţa (II) - Kuban Krasnodar (Rusia, I) 1-1
A marcat: Vl. Rusu (8)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.