Dinamo urmăreşte un fundaş stînga sîrb, Miloş Bogunovici (26 de ani), care ar putea fi transferat zilele următoare.
Roş-albii nu au renunţat la ideea de a transfera un fundaş stînga. David Lazari, Andrei Sidorenkov sau Anderson Santana au fost soluţiile din această iarnă, variante ce nu s-au concretizat. Rodrigue Ebongue se antrenează cu echipa a doua, iar în aceste condiţii Pulhac şi Scarlatache se bat pe un post de titular.
Dinamo a pus ochii pe un sîrb cu experienţă. Miloş Bogunovici are 26 de ani, poate evolua ca fundaş sau mijlocaş stînga, a evoluat în trecut pentru Partizan Belgrad, a avut o experienţă şi în Spania, la Cadiz, iar acum evoluează pentru Novi Pazar, locul 14 în Serbia.
Aflat şi el în Antalya cu echipa, Bogunovici a fost urmărit într-o partidă de verificare, secunzii lui Ciobotariu culegînd date despre el. Sîrbul ar putea fi testat de roş-albi joi, în amicalul cu Ordabasi, de la ora 18:00, liveTEXT pe GSP.RO şi în direct la DigiSport 1.
350.000 de euro costă Miloş Bogunovici, conform site-ului specializat transfermarkt.de
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO
Cu Mediaşul pe Naţional Arena
Aşa cum Gazeta Sporturilor a anunţat în urmă cu o săptămînă, partida de sîmbăta viitoare, dintre Dinamo şi Gaz Metan Mediaş, se va disputa pe Arena Naţională. Roş-albii mai au cîteva detalii de pus la punct cu reprezentanţii Primăriei, urmînd să fie deschis spectatorilor doar un inel, aproximativ 28.000 de locuri. Pentru închirierea arenei "cîinii" vor achita în jur de 20.000 de euro. Dinamo a apelat la această soluţie întrucît gazonul din Ştefan cel Mare este afectat de zăpada căzută în ultimele săptămîni.
Badea sare pentru Dinu
Nicolae Badea i-a luat apărarea lui Cornel Dinu, care fusese atacat de Ioan Becali: "Probabil era în faţa unui pahar de vin cînd a spus că Platini nu trebuia să vină la Dinamo!". "Cornel Dinu reprezintă una dintre emblemele istorice ale clubului Dinamo ca antrenor-jucător. Are capacitatea de administrator delegat, de conducător al colectivului tehnic, iar competenţa sa nu poate fi pusă la îndoială. Cînd am discutat cu dumnealui despre transferul lui Platini, reacţia a fost una pozitivă referitor la valoarea jucătorului", a spus Badea.
Inbox:
- Bogdan Pătraşcu (32 de ani) încă are o situaţie neclară. Pus pe lista de transferuri de Dinamo, mijlocaşul nu ştie încă unde va juca în retur, deşi are variantele Astra sau Tîrgu-Mureş.
- Liviu Ciobotariu: "Mai avem cîteva minusuri pe faza defensivă, dar cred că le putem remedia pînă la reluarea campionatului, avînd în vedere că e vorba de lipsă de concentrare!".
{{text}}