Apele s-au tulburat la Steaua, cu numai trei zile înaintea returului din Olanda, cu Twente. Ilie Stan şi Gigi Becali s-au contrat indirect, după ce tehnicianul şi-a manifestat nemulţumirea legată de neplata salariului. Becali a lua foc şi i-a dat ultimatum antrenorului: victoria cu Twente e obligatorie. Ulterior, Stan l-a sunat pe Becali şi i-a jurat că nu a spus nimic de restanţele financiare. Patronul s-a liniştit şi a declarat la GSP TV că l-a iertat pe Ilie şi că marţi va plăti salariile.
Chiar dacă cei doi pare că s-au împăcat, tensiunea rămîne şi aminteşte de alte episoade petrecute între Gigi Becali şi antrenorii Stelei.
De cînd Gigi Becali se află la conducerea grupării roş-albastre, Steaua a colaborat cu nu mai puţin de 15 tehnicieni. Doi dintre aceştia, Marius Lăcătuş şi Massimo Pedrazzini, au stat de cîte trei ori pe bancă!
Antrenorii care au fost demişi de Becali sau au plecat după criticile patronului:
Gheorghe Hagi - În septembrie 2007, Hagi a demisionat după ce Becali şi-a manifestat public, în mai multe rînduri, nemulţumirea faţă de deciziile "Regelui". Primul atac a avut loc după un meci cu Ceahlăul, cînd Gigi Becali a fost nemulţumit de titularizarea lui Gabriel Boştină şi a plecat de la stadion în minutul 12 al partidei. Al doilea episod s-a petrecut la finalul partidei cu CFR, 0-0, finanţatorul fiind nemulţumit de faptul că antrenorul l-a folosit pe Mirel Rădoi în linia de mijloc şi nu pe postul de fundaş central. Ultimul atac al lui Becali asupra lui Hagi a avut loc după meciul cu Rapid, 0-0, Becali fiind nemulţumit de faptul că Zaharia şi Golanski au jucat titulari, în locul lui Victoraş Iacob şi Valentin Bădoi.
Dorinel Munteanu - În 2008, Dorinel Munteanu a fost demis şi înlocuit de Lăcătuş. Gigi Becali l-a dat afară pe actualul antrenor al Oţelului printr-un mesager. A vorbit cu impresarul acestuia şi i-a reziliat contractul, nemulţumit, pe lîngă altele, de jucătorii pe care îi folosea Dorinel
Cristiano Bergodi - A fost demis de Gigi Becali în 2009, dupa 0-0 cu Sheriff Tiraspol în Europa League. Motivul? Antrenorul italian nu l-a lăsat pe Becali să intre la pauză în vestiarul jucătorilor.
Victor Piţurcă - Actualul selecţioner a plecat de la Steaua în august 2010, la puţin timp de la instalarea pe banca steliştilor. Piţurcă a fost deranjat că patronul a încălcat clauza conform căreia se angajase să nu apară la televizor şi să facă declaraţii la adresa echipei.
Ronny Levy - Precedesorul lui Ilie Stan, israelianul Ronny Levy, şi-a dat demisia de la Steaua la finalul lui septembrie 2011, după remiza cu AEK Larnaca, 1-1. Nu atît scorul l-a determinat pe Levy să renunţe, cît criticile virulente ale lui Becali.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}