Dinamoviştii au motive să strîmbe din nas. Jucătorii pe care i-a dorit şi nu a acceptat clauzele financiare pentru a-i aduce în această iarnă fac spectacol în Primeira Liga.
Mai exact, aseară, Guimaraes, cu mijlocaşul Joao Alves, integralist, şi fundaşul stînga Anderson Santana, intrat în ultimele două minute, a învins pe Benfica Lisabona (1-0) pe Estádio Dom Afonso Henriques. A fost prima înfrîngere din campionat a "vulturilor", lideri în Portugalia, în 19 etape. Iar Porto, cu Săpunaru revenit în echipă, a ajuns la doar două puncte în spate.
Anderson, nou contract cu Guimaraes?
Joao Alves - cel care a şi pozat cu tricoul "cîinilor" la aeroportul Otopeni - a fost unul dintre evidenţiaţii partidei cu Benfica. A creat superioritate pe faza ofensivă, a venit şi-n sprijinul apărătorilor, antrenorul Rui Vitoria l-a lăudat public după joc. Mijlocaşul de 31 de ani a promis că va redeveni titular incontestabil, meci de meci, şi-şi va recăpata şi banderola de căpitan.
La rîndul său, brazilianul Anderson, 25 de ani, este aşteptat să semneze un nou acord cu Guimaraes, actualul expirînd în vară. Ceea ce zădărniceşte planurile "cîinilor", care l-ar fi vrut gratis la finele lunii iunie.
{{text}}