Europa League

Steliştii strîng rîndurile înaintea returului de mîine seară de la Enschede » S-au cerut singuri în cantonament

Articol de Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După ce a fost desfiinţat de patron, Tătăruşanu s-a făcut băiat cuminte şi i-a transmis antrenorului că vrea să rămînă peste noapte la Mogoşoaia. Exemplul său a fost urmat şi de alţi colegi.

De joia trecută, de la înfrîngerea cu Twente (0-1), atmosfera la Steaua a fost una extrem de încordată. Jucătorii au răbufnit la adresa lui Helmuth Duckadam, iar Ilie Stan a fost la un pas de demitere luni seară, după un clinci verbal cu Gigi Becali. Ieri dimineaţă, atmosfera la antrenamentul de la Mogoşoaia era apăsătoare. S-a glumit mult mai puţin, toată lumea fiind concentrată ca ultima şedinţă de pregătire înaintea revanşei de la Enschede să fie cît mai reuşită.

După încheierea şedinţei de pregătire, tehnicianul le-a transmis elevilor săi programul pentru a doua zi. "Ne vedem miercuri dimineaţă în cantonament. Mîncăm împreună, iar apoi plecăm la aeroport pentru deplasarea în Olanda. Încercaţi să vă odihniţi cît mai mult!" a fost mesajul Stan pentru Brandan şi compania.

"Tătă" a luat cuvîntul
A fost momentul cînd a intervenit vicecăpitanul echipei, Ciprian Tătăruşanu. "Coach, putem să rămînem în cantonament?! Oricum, miercuri trebuie să fim dimineaţă la Mogoşoaia, ar fi mai bine să ne odihnim aici!". Ilie a fost pe cît de surprins, pe atît de impresionat de solicitarea lui Tătă": "Oricine vrea să rămînă la Mogoşoaia poate să o facă!". Imediat, mai mulţi fotbalişti au fost de acord cu iniţiativa portarului. Latovlevici, Machado, dar şi alţi stelişti au marşat şi ei la ideea lui Tătăruşanu, iar aseară au revenit la Mogoşoaia unde au dormit.

Înainte, patul era prea mic şi frig în camere :)
În urmă cu zece zile, Ciprian fusese unul dintre jucătorii care s-au opus vehement intrării în cantonament. Goalkeeper-ul s-a plîns în primul rînd de faptul că la Mogoşoaia patul este unul prea mic: "Eu cel mai bine mă odihnesc la mine acasă, acolo unde am un pat mare!". Nu a fost singura plîngere a steliştilor. "E frig în camere!", au spus aceştia, iar Stan a cedat şi i-a lăsat acasă. Singurul care a înnoptat atunci la Mogoşoaia a fost Andrei Prepeliţă.

"Cum să refuze jucătorii să intre în cantonament? I-am lăsat pe ei să facă treabă şi uite ce s-a întîmplat! Trebuie să mă implic eu să nu mai existe asemenea ieşiri!" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Trebuie să fii şmecher cu jucătorii, ei te fac mare antrenor. E important să ştii să te comporţi cu ei, nu mai sîntem pe vremea comuniştilor să le băgăm pumnul în gură!" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.