Liga Campionilor

VIDEO Război la Chelsea» Jucătorii sînt răzvrătiţi contra antrenorului Villas-Boas

Villas-Boas și-a pus elevii de la Chelsea în cap

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 22 februarie 2012

Chelsea a devenit teritoriu deschis de luptă între jucători şi antrenorul Andre Villas-Boas. Meciul de la Napoli, 1-3 în turul ”optimilor” Ligii nu a făcut decît să evidenţieze că ”ruptura este definitivă, nu pare a mai exista cale de împăcare”, aşa cum a indicat cotidianul ”The Sun”.

Vezi mai jos principalele faze ale partidei.

Deja atacat pentru tactica folosită şi metodele de lucru, tehnicianul portughez a avut duminică o întîlnire cu Ashley Cole, Frank Lampard şi Michael Essien, trei oameni reprezentativi din lot, pentru a le cere părerea despre rezultatele slabe din ultima perioadă. Aceştia au vorbit deschis, au spus ce cred şi care ar fi soluţiile, majoritatea în contradicţie cu cele ale antrenorului. Lampard şi Essien au vorbit pe un ton mai moderat, însă Cole a ridicat glasul de cîteva ori. Suficient pentru Villas-Boas (34 de ani) să le-o reteze scurt: ”Să nu mai îndrăzniţi să mă criticaţi!”.

Deloc întîmplător, cei trei au fost rezervă cu Napoli. Această situaţie i-a înfuriat pe ceilalţi jucători, mai ales cînd, auzind că nu-i titular, Ashley Cole i-a zis în faţă lusitanului: ”Ne-ai făcut-o special!”. Iar cînd Bosingwa s-a accidentat în minutul 12, iar lui i s-a cerut să intre, fundaşul stînga englez a răbufnit din nou: ”Ce faci, îţi baţi joc de mine?”. N-a avut însă altă soluţie decît să se ducă pe teren.

Desfăşurarea ulterioară a jocului de pe ”San Paolo”, ”cu o Chelsea lipsită de nerv, de încredere şi de orizont”, a lăsat să se întrevadă că ”albaştrii par să joace contra antrenorului”. Fără să-l descurajeze pe Villas-Boas: ”Patronul este total de partea mea. Nu-mi fac griji în privinţa viitorului. Am pierdut doar o primă parte a duelului, mai rămîne una. Avem forţa să recuperăm la Londra”.

5 meciuri consecutive fără victorie are Chelsea în toate competiţiile: două înfrîngeri, trei egaluri, golaveraj 6-10
15 milioane de euro a plătit Chelsea ca să-l poată lua vara trecută pe Andre Villas-Boas de la FC Porto

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.