Priviţi-o! E o imagine care rezumă cei patru ani petrecuţi pînă acum de Josep Guardiola pe banca tehnică a Barcelonei. Inspiraţi de declaraţiile date ieri de fundaşul Dani Alves, în legătură cu antrenorul său, spaniolii de la cotidianul Sport au ieşit azi, pe prima pagină, cu un fotomontaj: Guardiola, la instalarea pe banca echipei şi Guardiola acum, la 4 ani după.
Toţi spun despre el că respiră fotbal, că se trezeşte foarte de dimineaţă şi la ora 06:00 e deja în biroul de la stadion. Că vine primul şi că pleacă ultimul. Că petrece chiar şi călătoriile cu avionul gîndind scheme tactice, făcînd analize video şi încercînd să găsească noi metode prin care să surprindă adversarii şi să păstreze supremaţia Barcelonei. Nu pare a fi foarte greu să-i antrenezi pe Messi, Xavi sau Iniesta, dar imaginea cu Guardiola la 4 ani după instalare spune altceva.
Brazilianul Alves declara ieri, mai în glumă, mai în serios: "Cînd a preluat Barcelona, Pep avea destul de mult păr, acum a cam rămas fără el, iar o parte din vină o avem noi, jucătorii. Sper să continue să ne antreneze, pentru că eu am cîştigat atîtea graţie lui. Nici nu mă gîndesc să rămînem fără Pep, sper să semneze prelungirea contractului. Avem multe motive pentru care trebuie să-i mulţumim, cred că va continua alături de noi, dacă va decide să plece, ar trebui să-i ridicăm un monument în faţa stadionului pentru că a cîştigat multe trofee. Pentru noi ar fi o lovitură dură eventuala plecare a lui Guardiola. Trăieşte 24 de ore pentru echipa asta, pentru club şi cred că trebuie să fim liniştiţi. În cele din urmă, se va ajunge la un acord şi va continua. Ştie cît de mult îl respectăm. Pep ştie că fără el nu însemnăm nimic. Dacă pleacă, Barça lui are de pierdut şi, probabil, următorul pas va fi căderea echipei. Sper ca asta să nu se întîmple, pentru că el a readus zîmbetul pe chipul fanilor".
Întrebat fiind dacă Guardiola nu s-a supărat că Alves a profitat de suspendarea pentru meciul cu Valencia şi a petrecut 5 zile în Granada, brazilianul a răspuns plin de umor: "Pep mi-a zis că nu mai vrea să mă vadă, să plec, iar cum eu sînt un profesionist desăvîrşit chiar şi cînd vine vorba de astfel de lucruri, am plecat. Dacă Guardiola îmi spune să mă arunc într-o prăpastie, mă arunc. Imaginaţi-vă cum reacţionez cînd îmi spune să-mi iau liber 5 zile".
International • Campionate • FC Barcelona
Pep 2008 şi Pep 2012 » Preţul succesului: I-a căzut părul, dar a luat 13 din 16 trofee în 4 ani
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 23 februarie 2012
{{text}}