Liga 1

Bogdan Pătraşcu: "În România, la 32 de ani, eşti bătrîn, în străinătate eşti experimentat!"

Bogdan Pătraşcu a plecat de la Dinamo

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Thursday, 23 February 2012

Gata, e oficial: Bogdan Pătraşcu a părăsit-o pe Dinamo şi a semnat cu Astra Ploieşti pînă în vară, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon.
Mijlocaşul de 32 de ani a plecat din Ştefan cel Mare cu un gust amar: "Cred că meritam să joc mai mult, mai ales că atunci cînd am făcut-o m-am ridicat la nivelul aşteptărilor. Oricum, a fost o perioadă frumoasă la Dinamo, unde am avut de învăţat, dar acum clubul din Ştefan cel Mare este trecut, iar viitorul îl reprezintă Astra Ploieşti!".

La 32 de ani, Pătraşcu a simţit cum povara buletinului îi dilată şansele de a evolua la liderul Ligii 1. "Sper să joc fotbal cît mai mult, chiar dacă la noi, dacă ai 32 de ani, eşti considerat bătrîn. În schimb, în străinătate eşti numit fotbalist cu experienţă, dar nu sînt de condamnat cei care adoptă strategia întineririi.

La Astra am găsit o echipă bună, cu antrenori valoroşi şi conducători ambiţioşi şi sper să ajut acest club să ajungă în cupele europene, asta ne dorim cu toţii. Oriunde te duci, nu-ţi garantează nimeni postul de titular, dar la Ploieşti vreau să joc mai mult, să demonstrez că pot fi un fotbalist de bază!", a declarat Pătraşcu, care pînă în 2010, cînd a revenit în Liga 1, la Sportul, petrecuse 10 ani în Italia, în Serie A şi B.

"Anul acesta voi începe şi eu cursurile la Şcoala de Antrenori, vreau să profesez după ce nu voi mai juca fotbal pentru că am învăţat multe lucruri bune, în special în Italia, şi vreau să le pun în practică"
Bogdan Pătraşcu, mijlocaş Astra

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.