Liga 1

Campioni în pregătire » Rapid a disputat 12 amicale din care a pierdut un singur meci

Amicalul cu Şahtior s-a terminat la egalitate, scor 1-1.

Articol de Cătălin Popescu, Iulian Pavel  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rapidiştii au disputat în această iarnă 12 amicale, cele mai multe dintre formaţiile cu pretenţii din Liga 1, fiind învinşi o singură dată.

Deşi s-au reunit cu o întîrziere de o săptămînă faţă de celelalte formaţii din Liga 1, giuleştenii au disputat cele mai multe amicale în această iarnă dintre toate echipele cu pretenţii. Alb-vişiniii au bifat nu mai puţin de 12 partide, fiind depăşiţi la acest capitol doar de Petrolul şi Voinţa, cu 15, respectiv 14 meciuri! În total, giuleştenii au stat cantonaţi în Turcia 30 de zile, avînd o medie de un meci la două zile şi jumătate.

Rapidiştii au impresionat nu numai prin numărul mare de partide pe care le-au disputat, dar şi prin rezultatele obţinute. Astfel, Rapidul a bifat o singură înfrîngere, 0-1 cu Metalist Harkov, formaţie calificată în "optimile" Europa League! În rest, elevii lui Răzvan Lucescu au strîns 6 victorii şi 5 remize! S-au remarcat Teixeira şi Alex Ioniţă I, fiecare cu cîte trei reuşite, dar şi Deac şi Grigorie, fotbaliştii de la care au plecat cele mai multe acţiuni periculoase. Surpriza pauzei competiţionale e însă Adrian Grigore (22 de ani), mijlocaş promovat de la "satelitul" din Liga a 3-a, care a marcat de două ori!

"Nici ca jucător, nici ca antrenor n-am mai stat atît de mult plecat de acasă, dar a meritat. Sînt mulţumit de rezultatul acestor cantonamente, adică de modul în care ne-am pregătit" (Răzvan Lucescu, antrenor Rapid)

Giuleştenii au marcat de 16 ori şi au primit 8 goluri
Rapid - Brann Bergen (Norvegia, I) 2-1
Rapid - Daugava (Letonia, I) 3-1
Rapid - Ordabasi (Kazahstan, I) 0-0 (4-2 d.p.)
Rapid - Terek Groznîi (Rusia, I) 1-0
Rapid - Metalist Harkov (Ucraina, I) 0-1
Rapid - Radnicki (Serbia, I) 1-1
Rapid - Chindia Tîrgovişte (Liga 2) 0-0
Rapid - ŢSKA Sofia (Bulgaria, I) 2-1
Rapid - Şahtior (Ucraina, I) 1-1
Rapid - Ujpest (Ungaria, I) 2-1
Rapid - FC Atirau (Kazahstan, I) 4-1
Rapid - Enisei (Rusia, II) 0-0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.