Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - URUGUAY

Piţurcă l-a preferat pe Grecu » Raţ înţelege motivele selecţionerului

Răzvan Raţ s-a supărat pentru că Piţurcă nu a mai apelat la serviciile sale.

Articol de Viorel Tudorache   —  sâmbătă, 25 februarie 2012

UPDATE // Răzvan Raţ a declarat astăzi, pentru gsp.ro că nu se gîndeşte să renunţe la echipa naţională. Iniţial, Victor Piţurcă îl convocase pentru amicalul cu Uruguay, programat miercuri, de la 20:30, pe Naţional Arena, dar fundaşul lui Şahtior Doneţk a fost contactat ieri, în timp ce se pregătea să plece la aeroport, pentru a veni în ţară, de secundul Neagoe, care l-a anunţat că selecţionerul s-a răzgîndit: "Mi-a spus să nu mai vin, am vorbit şi cu Piţi, mi-a explicat motivele, vrea să testeze şi jucători tineri. Am înţeles perfect situaţia. Nu sînt supărat, nu mă gîndesc să mă retrag de la naţională, chiar dacă sînt conştient că va veni un moment în care alţii mai tineri ar putea să-mi ia locul, nu mă sperie concurenţa".





Fundaşul stînga de 31 de ani intenţionează să renunţe şi el la ”naţională”, supărat că Victor Piţurcă i-a revocat convocarea pentru amicalul cu Uruguay pentru a-l testa pe Grecu, 23 de ani. În schimb, ”Briliantul” ajuns la retrogradare cu Cesena încă are credit şi la 33 de ani.

Procesul de reconstrucţie a echipei naţionale nu este deloc uşor pentru Victor Piţurcă. Selecţionerul are o misiune delicată: vrea să aducă un suflu nou la lot, dar pentru asta trebuie să renunţe uşor-uşor la unii "tricolori" cu ştate vechi.

Pentru amicalul de lux cu deţinătoarea Copa America, programat miercuri, de la ora 20:30, pe Naţional Arena, Victor Piţurcă l-a sărit din schemă pe Răzvan Raţ, titularul de drept al postului de fundaş stînga al "naţionalei" din ultimii 8 ani.


Anunţat de prieteni

Apărătorului de 30 de ani şi 9 luni nu i-a picat deloc bine vestea, mai ales că nu se aştepta sub nici o formă să rateze superconfruntarea cu vedetele Forlan, Cavani sau Suarez. Raţ fusese inclus printre cei 12 stranieri cărora Piţurcă le trimiseseră telegrame de convocare de principiu, dar a aflat ieri, la prînz, pe căi neoficiale, că i-a fost revocată.

"Era în aeroport, pregătit să plece la Bucureşti pentru reunire, cînd l-a sunat cineva, dar nu de la Federaţie, să-l anunţe că n-are rost să mai vină, fiindcă nu mai face parte din lot", a dezvăluit un apropiat al fotbalistului.



Piţi: "Vreau să-l încerc pe Grecu"

Crezînd că e o glumă, Raţ l-a sunat imediat pe selecţioner, care i-a confirmat că nu l-a oprit în lot pentru meciul cu Uruguay. "Piţurcă i-a zis lui Răzvan că vrea să-l încerce pe Grecu, de la U Cluj, contra unor adversari tari pentru a vedea dacă se poate baza pe acesta şi în confruntări oficiale. Mai mult, i-a spus că titular va fi Ştefan Radu, iar că pe el nu l-ar mai fi simţit concentrat la ultimele acţiuni. Răzvan s-a supărat şi se gîndeşte dacă mai are rost să vină la lot. Soarta lui a fost pecetluită după ce a ratat penalty-ul de la Liege, la 2-1 pentru Belgia", susţine sursa.



Ştefan Radu accidentat, Grecu titular

Victor Piţurcă nu-l va avea la dispoziţie nici pe Ştefan Radu, accidentat la genunchi, iar pentru postul de fundaş stînga a convocat doi jucători din Liga 1: Constantin Grecu (U Cluj) şi Latovlevici (Steaua). Grecu, pe care selecţionerul vrea să-l titularizeze contra Uruguayului, a debutat la "naţională" în amicalul cu Turkmenistan, scor 4-0, disputat pe 27 ianuarie în Antalya.



Media de vîrstă e 25 de ani

În lotul pentru amicalul cu Uruguay, selecţionerul a convocat doar şase "tricolori" cu ştate vechi. E vorba de D. Goian (31 de ani), Nicoliţă (27 de ani), Mutu (33 de ani), D. Niculae (29 de ani), M. Niculae (30 de ani) şi Marica (26 de ani). În schimb, sînt zece fotbalişti sub 24 de ani, plus 8 între 25 şi 30 de ani. Media de vîrstă a lotului este 25 de ani.



"Avem o strategie pe termen lung, obiectivul meu e calificarea la Euro 2016. Vreau sînge proaspăt la lot, trebuie să evaluez tinerii în meciuri tari" (Victor Piţurcă, selecţioner România)



"Am discutat cu Raţ şi a înţeles ce i-am explicat. El vrea la lot, dar nu e suficient. I-am spus şi lui, ca şi lui Mutu, că trebuie să dea totul cînd vine la naţională" (Victor Piţurcă, selecţioner România)

4 meciuri a fost Raţ căpitan de echipă în actualul mandat al lui Piţurcă

10 ani au trecut de la debutul lui Raţ la "naţională", amicalul Franţa - România 2-1, 13 februarie 2002


79 de selecţii are Raţ, fiind pe locul 10 în topul celor mai selecţionaţi tricolori

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.