Xabi Alonso este unul dintre cei mai importanţi oameni de la Real Madrid. El leagă jocul, face tranziţia între linii. E ”antrenorul din teren”, tocmai de aceea i se spune ”Premierul”. Mijlocaşul spaniol a ajuns însă la 30 de eni. Conştient că, încet-încet, se apropie momentul cînd acesta va trebui să predea ştafeta, Jose Mourinho se gîndeşte deja la un succesor. Şi l-a ales.
În vîrstă de 23 de ani, Javi Martinez este tot basc. Are acelaşi stil, viziune, e cerebral, a învăţat să-şi ghideze colegii. Doar că, spre deosebire de Xabi, format la Real Sociedad, el a crescut la rivala Athletic Bilbao, unde-i din 2006, după un sezon la Osasuna B. 6 milioane de euro a costat atunci transferul.
Acum, ştiind ce ”bijuterie” deţin, cei de la Bilbao nu vor să-l scape ieftin din mînă. La 40 de milioane de euro se cifrează clauza de reziliere a contractului lui Javi. Suma este considerată nenegociabilă, susţine ”Marca”. Florentino Perez nu are totuşi cum să nu-i facă pe plac lui Mourinho. Probabil nu va plătit atît, ci va fi vorba de ”bani plus jucători cedaţi”.
3 goluri şi o pasă decisivă a dat Javi Martinez în cele 20 de etape jucate de el în actuala La Liga
3 trofee are cucerite mijlocaşul spaniol: un CM, un CE Under 21, un CE under 19
2016 este anul în care expiră contractul lui Javi Martinez cu Bilbao
236 de meciuri a dunat Javi în tricoul lui Athletic, marcînd de 25 de ori
{{text}}