Liga 1

Steliştii au "verde" să-l retragă pe Florin Costea » "Poate juca orice post de la mijloc în sus"

Foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 25 februarie 2012

Intenţia lui Ilie Stan de a face o echipă mai incisivă prin reinventarea lui Florin Costea a găsit susţinere în rîndul oamenilor de fotbal care îl cunosc bine pe atacantul de 26 de ani.

Fost mijlocaş al Craiovei şi al Stelei, Silvian Cristescu e de părere că reprofilarea lui Costea 1 ca extremă ar fi o soluţie inspirată.

"Ca să joace bine, Florin are nevoie doar de o pregătire fizică bună. În rest, are calitate să evolueze pe orice post de la mijloc în sus. Vede bine jocul, ştie să se poziţioneze pentru pasă. Marea lui problemă a fost de ordin mental. A îndrăgit atît de mult golul, încît a cam neglijat celelalte aspecte ale jocului şi uita să mai coboare din atac", a declarat azi pentru GSP.ro cel care împreună cu Adrian Mititelu i-a adus pe fraţii Costea în Bănie de la Vîlcea în 2006.

Costea 1 mai jucase în bandă pe cînd evolua la Craiova, iar cu Twente (0-1) a avut ocazia să o facă în premieră şi pentru roş-albaştri, fiind introdus pe final ca mijlocaş dreapta. A fost destul de activ şi evoluţia lui a fost remarcată la final de patronul Gigi Becali.  Steliştii vor acum ca fostul oltean, pe stînga, şi Alex Chipciu, pe dreapta, să fie "aripile" echipei în viitoarele dueluri din campionat.

Cum arată noua echipă-tip a Stelei:
R. Stanca - Martinovici, Chiricheş, Geraldo, Latovlevici - Chipciu, Bourceanu, Cr. Tănase, Fl. Costea - Tatu, Rusescu

3 meciuri ca mijlocaş stînga din 20 a jucat Florin Costea ca mijlocaş stînga în sezonul 2009-2010 pentru Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.