Cătălin Moroşanu a făcut spectacol în Muntenegru, acolo unde promoterul Edi Irimia a organizat prima Piramidă K1 a anului, "World Grand Prix Podgorica". Moldoveanul a cîştigat cele două lupte fără nici un fel de dubiu şi merge mai departe în Final 8 care va fi organizată în luna octombrie şi la care premiul cel mare îi aduce învingătorului 50.000 de euro şi o limuzină. Este prima calificare a unui român în Final 8 SuperKombat.
"Moartea din Carpaţi i-a cucerit pe spectatori încă de la prima luptă, atunci cînd în semifinale l-a desfiinţat pur şi simplu pe Utley Meriana, din Insulele Curacao, KO în repriza secundă cu o lovitură înaltă de picior. Pe lîngă victoria spectaculoasă, Cătălin şi-a atras simpatia celor 7.000 de spectatori din sală prin modul său special de a fi.
Vezi la finalul articolului VIDEO de la prima luptă
În celălalt meci, Cătălin a avut mai mult de furcă împotriva lui Anderson Braddock Silva, din Brazilia. Lupta i-a găsit pe cei doi în picioare, dar nimeni nu avea vreun dubiu asupra cîştigătorului pentru că românul a fost mai bun în toate cele trei reprize.
"Sînt fericit. Doamne, nu credeam că pot fi atît de bucuros. Mă simt ca la un orgasm! Ştiu că sînt cel mai simpatic luptător, dar eu îmi doresc ca lumea să mă considere şi cel mai bun luptător", a declarat Moroşanu în direct la Eurosport.
Vezi mai jos VIDEO de la lupta cu Braddock, victoria care-i permite să meargă la Final 8, în octombrie
Alţi doi români au cîştigat la Podgorica. Raul Cătinaş l-a învins pe turcul Yuksel Aydîn, decizie 3-0, iar Andrei Stoica pe Redouan Cairo, 2-1. Ionuţ "Pitbull" Atodiresei a fost învins de Saşa Jovanovici, 1-2.
Sergei Lascenko, Ismael Londt, Erhan Deniz şi Pavel Juravliov (calificaţi încă din 2011 după Marea Finală de la Franckfurt), plus Moroşanu sînt calificaţii pentru Final 8. Alţi trei urmează să-şi cîştige locurile în viitoarele gale SuperKombat.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}