Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI

Cadou penal » Hugo Luz a fost prins băut la volan

Hugo Luz a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal

Articol de Cristian Lapa   —  luni, 27 februarie 2012

Hugo Luz şi-a sărbătorit vineri noapte ziua de naştere cu colegii în club, dar în drum spre casă a fost prins băut la volan.

Revenit după 36 de zile de cantonament, Hugo Luz (30 de ani) a profitat din plin de weekendul liber primit de la antrenorul Augusto Inacio. La cîteva ore după ce a aterizat în România, portughezul a mers într-un club, unde şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de colegi pînă în zori. Sîmbătă dimineaţă, la ora 4 dimineaţa, în timp ce mergea acasă, fotbalistul a fost oprit în trafic de poliţişti fiindcă circula cu viteză.

Hugo Luz a fost supus unui test pentru măsurarea alcoolemiei, iar rezultatul a arătat 0,72 la mie alcool în aerul expirat. Jucătorul "galben-verzilor" a fost transportat de poliţişti la spital pentru a i se recolta probe biologice şi a-i fi stabilită concentraţia de alcool din sînge. Fundaşul moldovenilor a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.



"A avut liber şi a ieşit să îşi serbeze ziua cu colegii. A băut două beri şi apoi a avut ghinionul să fie prins băut. A greşit fiindcă a condus băut şi a avut parte de un cadou neplăcut din partea poliţiei" (Adrian Porumboiu)

ALTE ŞTRI DIN LIGA 1:


Madeira out o lună

Braşov. Mijlocaşul portughez Bruno Madeira (27 de ani) va fi supus unei intervenţii chirurgicale la meniscul genunchiului drept. "Bruno se va opera în Portugalia. Este o pierdere importantă, dar sperăm să se refacă într-un timp cît mai scurt", a declarat antrenorul Marius Şumudică. Fotbalistul va putea reintra în programul normal ale echipei în aproximativ o lună.

Costly atacă Vasluiul

Vaslui. Atacantul Carlo Costly l-a pus la zid pe Adrian Porumboiu. "I-a trimis un mesaj impresarului meu să mă întorc la Vaslui. Nu mă întorc fiindcă e un oraş periculos şi patronul tratează jucătorii ca pe nişte sclavi", a spus Costly în presa din Honduras. "Jucătorii primesc lefuri de domni, nu de sclavi. Dacă e vorba de sclavie, Costly ar fi primul sclav care fuge cu banii de pe plantaţie. Să rămînă acolo şi să joace printre crocodili", a replicat Porumboiu. Hondurianul a fugit de la echipă în vara lui 2010, după ce moldovenii au plătit 400.000 de euro pentru transferul lui, iar acum cazul se judecă la FIFA.

"Vom avea linişte dacă învingem"

Ceahlăul. Oficialii moldoveni se tem de partida cu Sportul, de pe 5 martie. "Ne-am fi dorit ca meciul cu Sportul să fie peste vreo patru etape. Este o echipă aflată în suferinţă şi va face orice pentru a pleca neînvinsă de aici. Dacă batem, clasamentul se va rupe în două şi vom avea mai multă linişte. Cu trei puncte cîştigate se poate mări diferenţa între noi şi cei din zona retrogradabilă", a declarat preşedintele Viorel Măstăcăneanu.


Patron ridicat de DIICOT

Liga a 3-a. Finanţatorul grupării FC Hunedoara, Silvian Toma, şi fostul patron al clubului, Gheorghe Uscatu, au fost ridicaţi alături de alte opt persoane în urma unor descinderi în Hunedoara şi Deva. Uscatu şi Toma au fost luaţi de la domiciliu de către procurorii DIICOT şi sînt implicaţi într-un dosar care cercetează afacerile cu fier vechi de pe platforma siderurgică din Hunedoara.

INBOX:

Petrolul. Fundaşul Vincent Bikana a plecat în Elveţia pentru a obţine viza de România. Fotbalistul a fost transferat în această iarnă, după ce a fost monitorizat de antrenorul Valeriu Răchită.

Oţelul. Fundaşul Adrian Sălăgeanu (28 de ani) va lipsi în meciul cu Chiajna din cauza cumulului de cartonaşe galbene, el fiind "avertizat" în ultimul meci din 2011, cu Petrolul.

AMICAL

Petrolul - Metalurg Liepajas (Letonia, 1) 2-0

Au marcat: Fl. Dumitru (15), Opriţa (69 - pen.)

Petrolul: Povilas - Străuţ, Linares, Melinte, Ben Djemia - Fl. Dumitru, Negru - Opriţa, Boudjemaa, Buhuşi - Dina. Antrenor: Valeriu Răchită. Au mai jucat: Gritti, Tudor, P. Stoica, Bărbulescu, Buleică, Stojimirovic, Borza, M. Roman II. Jucătorii Surugiu şi R. Neagu nu au evoluat din cauza problemelor medicale.



Astra - Astra II (II) 2-1

Au marcat: Ov. Mihalache (37), Rui Miguel (66) / M. Florea (72)

Astra: S. Lung jr. - Bărboianu, Fl. Pătraşcu, Oprsal, Vădrariu - Bogdan Pătraşcu, Ologu, Tigoianu, Fatai - William dos Santos, B. Rusu. Antrenor Antonio Conceicao. Au mai jucat: C. Grigore, Ov. Mihalache, Găman, Ricardo, Spadacio, Takayuki, De Amorim, Băjenaru, Rui Miguel, C. Stan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.