Sporturi   •   Altele   •   SCRIMĂ

Calculele preliminarii de după etapa de Cupă Mondială de la Budapesta o dau drept lider mondial pe Ana Brînză

Ana Brînză (stînga) într-un duel chiar cu chinezoaica Sun Yujie

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 februarie 2012

Vicecampioana olimpică din 2008 a pierdut în "optimi", dar punctele acumulate, cît şi faptul că liderul Sun Yujie a pierdut în turul al doilea o duc spre locul întîi.

Ana Brînză a plecat mai liniştită spre Budapesta decît spre Doha. De data aceasta s-a antrenat, mîna stîngă nu a mai supărat-o atît de tare. "Sînt gata pentru o nouă provocare", spunea spadasina. Se gîndea la faptul că între ea şi liderul mondial Sun Yujie erau doar zece puncte. "Întotdeauna ne dorim mai mult decît avem", adăuga Ana. Şi cum este o ambiţioasă, a încercat să dea locul 2 pe locul 1. Graţie poziţiei din clasament, ea a avut zi liberă sîmbătă şi a intrat direct ieri pe planşă.

În primul tur a întîlnit-o pe Edina Antal din Ungaria, pe care a învins-o cu 15-6. În turul următor, acelaşi scor, doar adversara a fost diferită, Lindsay Campbell din SUA. Totul era conform ţintelor pe care şi le propuse Ana, o clasare pe podium sau aproape de podium. În calea ei a ieşit însă o coreeancă, şi, la fel ca la Doha, Ana a cedat. De data aceasta a fost In Jeong Choi, în faţa căreia s-a înclinat cu 11-15. Coreencele au efectuat împreună cu spadasinele române două stagii de pregătire, unul în decembrie şi unul chiar înainte de etapa de Cupa Mondială de la Budapesta.

Dacă Ana s-a oprit în "optimi", liderul mondial, Sun Yujie, a făcut-o mai devreme cu un tur. Chinezoaica se clasase anul trecut pe locul 7, în timp ce Ana, cu febră, pe 35. Conform calculelor preliminarii, Ana ar putea să fie numărul unu mondial. Clasamentul Federaţiei Internaţionale de Scrimă va fi publicat azi. Barcelona (9-11 martie) este următoarea destinaţie pentru spadasine, acolo unde va fi concurs individual, dar şi pe echipe.


Simona Gherman pe cinci

La etapa de Cupă Mondială de la Budapesta, România a avut, pe lîngă Ana Brînză, alte şapte reprezentante. Cel mai bine s-a clasat Simona Gherman, pe poziţia a cincea, ea pierzînd în "sferturi" în faţa unguroaicei Emese Szasz cu 11-15. Anca Măroiu a cedat în "optimi" în faţa Simonei cu 14-15. Graţie clasamentului, cele trei spadasine au intrat direct pe tabloul de 64. Simona Deac şi Amalia Tătăran au acces acolo după ce au tras în grupe, Deac pierzînd în turul al doiea, iar Tătăran în primul. Maria Udrea şi Loredana Dinu au fost nevoite ca după grupe să treacă un alt tur preliminar pentru a ajunge între primele 64 la Budapesta, lucru pe care l-au făcut. Ajunse pe tabloul de 64, ele au pierdut în primul tur. Ana Zdanovski s-a oprit după primul tur preliminar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.