Atletism

Sport în peşteră » Sala de atletism din Bucureşti, singura în România, arată dezolant

+11 Foto
George Guşet (24 ani), fiul fostului aruncător de greutate Gheorghe Guşet, s-a clasat la CN pe locul 4 (15,75 m)

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vineri şi sîmbătă au avut loc la Bucureşti, în complexul "Lia Manoliu", CN de atletism. Imaginile vorbesc de la sine şi explică de ce, din lotul care va merge la CM de atletism indoor, doar patru sportivi şi-au atins baremul.

Alături de cea de la Bacău, care e chiar mai mică, sala mizeră de la "Lia Manoliu", construită în 1971, este singura unde se poate face atletism competiţional în România!

Campionii plătesc incompetenţa şi corupţia unui întreg sistem politic şi sportiv care în 20 de ani a decontat miliarde de euro pe investiţii sportive aiuristice şi nu s-a ocupat de nevoile esenţiale, lăsînd sportul în peşteră!

Campionatele Naţionale de atletism s-au desfăşurat într-o sală în care apa se infiltrează pe la toate colţurile şi pică inclusiv pe pistele de alergare.

Sute de sportivi din întreaga ţară au venit în week-end-ul trecut la Bucureşti pentru a participa la cel mai important concurs de atletism indoor din România, Campionatele Naţionale. Nu au lipsit cei mai buni atleţi, cei care vor reprezenta "tricolorul" la Jocurile Olimpice de la Londra. Gazdă a fost sala din cadrul Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu", singura arenă de acest gen din România.

Vezi mai jos un FOTOREPORTAJ
efectuat la Lia Manoliu!

Sala din Bucureşti, construită înainte de '89, a fost dintotdeuna una modestă. Bună pentru antrenamente, dar prea mică pentru concursuri, acesta fiind şi singurul neajuns al clădirii. Anul acesta, situaţia s-a complicat. Atît pentru atleţi, cît şi pentru spectatorii înghesuiţi în minitribunele de pe margine. Iar primul semn au fost bălţile de apă apărute în interior, care nu erau formate de zăpada adusă de oameni pe încălţări, ci de apa scursă din tavan. Atmosfera, caldă de obicei, era acum umedă şi cu iz de mucegai. Aproape toţi stîlpii laterali aveau tencuiala udă şi umflată de la infiltraţii.

Nici suprafaţa de concurs nu a fost ocolită de necaz. Locurile unde apa picura din tavan au făcut contrast cu roşul pistei rezervată întrecerilor de la 60 metri, fiind afectate exact culoarele de pe centru, pe care au alergat Andreea Ogrăzeanu şi Angela Moroşanu, speranţele României la JO 2012. Vineri seara, în prima zi a întrecerilor, a existat şi un incident, cînd un antrenor s-a trezit cu o bucată de tencuială în cap. Acesta nu a păţit însă nimic.

"Da, sala arată din ce în ce mai rău, dar ar putea fi şi mai rău de atît", a comentat Sorin Matei, preşedintele FR Atletism. Oficialul a explicat că federaţia pe care o conduce a cerut de ani de zile ca această clădire să-i fie transferată în administrare. "Alta ar fi fost situaţia dacă sala ar fi fost a noastră", a spus fostul atlet, adăugînd că pentru acest concurs a trimis angajaţi ai FRA pentru a dezăpezi intrările. "Am înţeles de la conducerea complexului că sînt doar doi oameni angajaţi cu întreţinerea sălii de atletism!"

"Sportivii din provincie nu remarcă dezastrul din sală pentru că ei nu au nici măcar atît acasă. Sînt fericiţi cînd vin aici, unde se pot antrena şi concura înăuntru, şi nu afară, în aer liber" (Iolanda Balaş, preşedinte de onoare FRA)

"Sala din Grecia în care mă antrenez eu nu este mai mare decît aceasta din Bucureşti, dar arată decent, este întreţinută, curată" (Marian Oprea, triplusaltist)

"Din cauza lipsei banilor, la sală nu s-a mai investit nimic de ani de zile la sală, iar acum, după aceste ninsori, sînt ptobleme peste tot în ţară" (Doina Melinte, preşedinte ANST)

2008 este anul în care la sala de la CSNB s-au făcut ultimele lucrări de reparaţii, determinate atunci de explozia conductei de gaze de lîngă clădire.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.