UPDATE // Marian Iancu a vorbit şi într-o intervenţie în direct la TV. "Eu le dau un sfat celor care vor să investească în fotbalul românesc: să treacă, pe rînd, cu tainul pe la cei din Federaţie, în special pe la Mircea Sandu. N-am zis să dea bani, fiecare să înţeleagă ce vrea, tainul nu se referă neapărat la bani. Eu nu am vrut să le dau nimic şi de-asta am ajuns unde am ajuns. În România, campionatul e cîştigat de cine vine la rînd", a spus Iancu la televiziunea sportro.
Marian Iancu a reacţionat la apariţia stenogramei CEx al FRF în care Mircea Sandu se referă la finanţatorul Timişoarei declarînd: "L-am regulat, adică sînt mai tare în ceea ce mă priveşte, şi i-am tras-o şi lui, ca persoană".
"Sînt un grup bine organizat, cînd îşi propun ceva duc la capăt, asta e concluzia pe care o putem trage. Ei savurau acolo o victorie pe care şi-o propuseseră, Mircea Sandu era mulţumit că TAS a respins apelul nostru. Cuvintele lor arată cît de mult şi-au dorit asta. Important e că prin demersul Craiovei putem demonstra că totul a fost premeditat!".
Pe 20 iulie 2011, Universitatea Craiova a fost exclusă din fotbalul românesc în urma unei şedinţe de Comitet Executiv conduse de preşedintele FRF Mircea Sandu. Acesta s-a ferit să pună la dispoziţia presei stenograma întîlnirii, însă aceasta a ieşit acum la iveală dezvăluind dialoguri incredibile care descriu cum funcţionează de fapt fotbalul nostru. TOTUL DESPRE STENOGRAME AICI!
{{text}}