Reacţille şefilor FRF şi LPF în urma publicării de către GSP.RO a stenogramelor de la şedinţa Comitetului Executiv stîrnescu rîsul.
Dumitru Dragomir a reacţionat primul, catalogînd textele din stenograme ca fiind nişte "invenţii". Argumentul şefului LPF e de necombătut, acesta spunînd că şi-ar fi adus aminte dacă Mircea Sandu ar fi pronunţat cuvîntul "regulat".
Paradoxal, însă, în timp ce Dragomir susţine că stenogramele sînt INVENTATE, Mircea Sandu nu numai că le confirmă, dar le şi EXPLICĂ.
«Acel “regulat”, care a ieşit în evidenţă, venea ca răspuns la declaraţiile domnului Iancu (“Mircea Sandu e un infractor şi o să-l regulez”). În cadrul şedinţei, am spus că s-a văzut cine e infractorul, iar acel “regulat”, care-l parafraza pe domnul Iancu, înseamnă, de fapt, “regulamentat”», a spus Sandu într-un comunicat postat pe site-ul Federaţiei.
Deci, pînă la urmă, sînt sau nu inventate? Domnul Dragomir are, din nou, cuvîntul. :)
Citeşte şi: Să rîdem cu şeful FRF! Sandu explică cum e cu "regulatul" din stenograme
{{text}}