International   •   Campionate   •   SUEDIA

Zlatan se pune pe vînat: şi-a cumpărat un teren montan de 100 de hectare

Ibrahimovici știe să manevreze mingea, dar și armele

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 februarie 2012

Zlatan Ibrahimovici a produs vîlvă zilele trecute, cînd a postat pe conturile sale pe Facebook şi Twitter o fotografie cu el întins pe un pat, cu o puşcă în braţe. O asemenea ipostază nu este deloc întîmplătoare. Atacantul Milanului chiar este pasionat tare de vînătoare, aşa cum rezultă şi din ultima sa achiziţie.

Profitînd de o vizită acasă, în Suedia, Zlatan şi-a cumpărat la munte un teren de circa 100 de hectare. Acolo vrea să-şi construiască o casă de vînătoare, motiv pentru care a şi făcut solicitările necesare ridicării construcţiei. Aceasta va avea 127 de metri pătraţi şi va fi ridicată în stil tradiţional, din lemn masiv. Deşi nu există, măcar deocamdată, nici un drum de acces, Ibrahimovici a cerut şi construirea unui garaj de 47 de metri pătraţi. I s-a acceptat totul, cu condiţia să nu împuşte reni.

Interesul lui Ibra pentru aceste locuri s-a născut toamna trecută, cînd a venit să vîneze cocoşi de munte. Tot de atunci s-a apropiat de oamenii din zonă, fiind cooptat ca membru de onoare al unui grup de muzică folk suedeză, ”Offerdals”. Unul dintre componenţi, Olle Simonsson, a declarat: ”Zlatan nu a moştenit urechea muzicală a tatălui său. Acesta a fost talentat, chiar a scos două discuri”.

 


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.