GSP special   •   Media   •   România-Uruguay 1-1

România-Uruguay a fost urmărit de 1.350.000 de oameni pe Antena 1 şi de peste 300.000 pe GSPTV

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 01 martie 2012

Meciul desfăşurat miercuri seară pe Arena Naţională, România-Uruguay 1-1, a avut în tribune 18.000 de oameni, iar în faţa televizoarelor în jur de 1,7 milioane de persoane.



Aşa cum era de aşteptat, jocul României disputat în faţa deţinătoarei Copei America, locul 4 la CM din Africa de Sud, a fost evenimentul care a făcut din Antena 1 lider de piaţă pe intervalul orar 20:30 - 22:30, cu un rating de 12,8 pe tronsonul all urban 15-54 de ani, ceea ce ar însemna în jur 1.350.000 de oameni. În pauză, însă, Pro TV a fost liderul, cu Serviciul Român de Comedie.



Surpriza vine însă de la ratingul foarte bun realizat de GSPTV, care a avut aceeaşi transmisie a partidei ca şi pe Antena 1, dar a făcut 2,9 puncte de rating pe aceiaşi indicatori, adică peste 300.000 de oameni.



Un punct de rating pe tronsonul all urban 15-54 ani = 105.220 de oameni.



România- Uruguay s-a încheiat 1-1, golul României fiind marcat de Bogdan Stancu (50), în timp ce sud americanii au înscris prin vedeta Cavani (2).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.