Fotbal   •   Liga 1   •   FC BRAŞOV

Vasile Olariu a ajuns la FC Braşov! Semnează zilele viitoare

Vasile Olariu (stînga), într-un meci împotriva Stelei

Articol de Răzvan Luţac   —  joi, 01 martie 2012

Fostul fotbalist al Victoriei Brăneşti, Vasile Olariu, a ajuns la FC Braşov, urmînd să semneze în zilele viitoare un contract cu formaţia de la poalele Tîmpei

În tur, mijlocaşul fusese împrumutat de ilfoveni la PFK Oleksandria (Ucraina), pentru care evoluase doar 45 de minute, într-un meci de Cupă. Pentru că jucase deja pentru două echipe în actualul sezon, Olariu ar fi fost nevoit să rămînă, cel puţin pînă în vară, la Brăneşti.

Retragerea din campionat a Victoriei i-a deschis drumurile lui Olariu. "Mă bucur că, în sfîrşit, mă pot transfera şi pot juca din nou fotbal. Îmi pare rău că echipa s-a desfiinţat, dar mă bucur pentru mine", a declarat fotbalistul pentru Gazeta Sporturilor.

În această dimineaţă, jucătorul a ajuns la Braşov. Acesta va semna un contract în zilele următoare, urmînd să se clarifice desfiinţarea Victoriei Brăneşti pentru ca "stegarii" să fie consideraţi cel de-al doilea club la care joacă în acest sezon.


Vasile Olariu este un mijlocaş în vîrstă de 24 de ani. Este cunoscut drept "Mister Penalty", datorită faptului că a transformat în gol toate cele 20 de lovituri de la unsprezece metri pe care le-a executat ca jucător al Victoriei Brăneşti.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.