Vîrful reprofilat mijlocaş dreapta a fost din nou de aur pentru echipa sa şi, prin reuşita de aseară, de la Mioveni, ţine echipa lui Becali în luptă pentru un Paşte pe podium.
Liga 1 nu e Europa League. E altceva, mai accesibil, mai neaoş. Cu vise mari - "pînă de Paşte să vă văd pe primul loc!", cum sună ordinul lui Gigi Becali -, steliştii au turat motoarele la maximum în start de primă etapă pe 2012. Şi, după 192 de minute de căutări în acest an calendaristic, a dat gol, Rusescu (12), omul primei reprize, avînd clarviziune şi fineţe, iar mingea, docilă, l-a ascultat pe vîrful reprofilat în mijlocaş dreapta.
Vezi AICI VIDEO cu rezumatul meciului Mioveni-Steaua 0-1
Oportunităţi la recycle bin
Steaua a avut prim-planul, însă au fost şi momente de bambilici în jocul echipei lui Ilie Stan. La această categorie s-a remarcat, în prima parte, Tănase. Pe lîngă faptul că "a bărbierit" nişte baloane, "decarul" a greşit în minutul 17 şi Enache a scăpat spre poarta lui Tătăruşanu. Norocul roş-albaştrilor a fost că mijlocaşul Mioveniului nu şi-a calibrat şutul şi-a înălţat zmeul din poziţie perfectă.
Superofensiva Steaua - cu 5 oameni de atac de la mijloc în sus - a impus ritmul. Dar egoismul lui Florin Costea (27) a influenţat scorul. Olteanul a preferat gloria personală, nematerializată, în locul unei pase către Tatu sau Machado, liberi în careu, pentru un 2-0 evident. Machado (39), reluare cu capul din 12 metri, a fost privat de gol prin reflexul lui Cobrea.
Ca de 4 martie, trepidant
Prea mulţi oameni de atac pe gazon nu-ţi asigură mereu nici spectacolul, nici sacul de goluri. Deşi "cei 5" s-au tot schimbat între ei, încercînd diverse variante care să devină viabile. Uneori, gen Machado (58), mingea s-a dovedit un duşman de temut pentru stelişti. Şi era să fie lovitura serii de 4 martie, ca-n '77: Ispir (62) a tras tare la poartă din poziţie centrală, după o bîlbă generală a roş-albaştrilor, dar Tătăruşanu şi-a răscumpărat o parte din erorile din "dubla" cu Twente. Imediat, l-a blocat şi pe Olteanu. Pe contră, Steaua putea rezolva partida. Machado l-a servit, altruist, pe Florin Costea (64) să dea lovitura de graţie, însă olteanul a reluat stupid pe lîngă poartă!
Rusescu, cel mai bun om al Stelei aseară, a fost schimbat, cam ciudat, în minutul 72. Deşi nu părea a avea probleme, însă Ilie Stan s-a gîndit, probabil, să ţină mai mult de minge în detrimentul unor atacuri tăioase. Şi bucureştenii au încheiat partida muncitoreşte, trudind pentru a menţine scorul favorabil, însă continuă lupta pentru a bifa un Paşte fericit peste 6 săptămîni.
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Au jucat pe pămînt
Terenul de la Mioveni a arătat ca un cîmp de cartofi. Nici o urmă de fir de iarbă şi asta din cauza faptului că organizatorii au decis să îndepărteze zăpada de pe gazon abia joi. "Trebuie să le facem misiunea cît mai grea steliştilor. Iar pe un teren prost şansele lor sînt mai mici!", şi-au făcut planul gazdele.
Proteste anti-Dragomir şi Sandu
Cei 200 de fani ai Stelei care au venit de la Bucureşti nu au uitat de conflictul cu şefii fotbalului românesc. Aceştia au scandat pe întreaga durată a partidei lozinci anti-Sandu şi Dragomir. "Mitică la puşcărie!", s-a auzit în multe rînduri pe arena din Mioveni.
Fără Gigi
La primul meci în campionat în 2012, Gigi Becali nu a însoţit echipa la Mioveni. Nici vicepreşedintele CA, Teia Sponte, nu a fost la meci. Singurul oficial al roş-albaştrilor care a luat loc la tribuna oficială a fost Valeriu Argăseală.
Twente a măturat pe jos cu PSV
Echipa care a eliminat-o pe Steaua în "16-imile" Europa League, Twente Enschede, a reuşit ieri un rezultat senzaţional în campionatul Olandei. A cîştigat derby-ul cu PSV, din deplasare, cu scorul de 6-2! Cu acest succes, trupa lui McClaren a urcat pe locul 2, la un singur punct în spatele liderului Alkmaar, însă are un meci mai puţin disputat. În "optimile" Europa League, Twente va întîlni Schalke 04.
{{text}}