Hotărîre nemaiîntîlnită luată de Comitetul Olimpic Britanic. Oficialii acestui for au decis ca toţi sportivii britanici participanţi la Olimpiada din vară de la Londra să nu aibă voie să salute prin strîngeri de mînă. Se urmăreşte, astfel, evitarea la extrem a problemelor medicale.
”Este o măsură luată pentru minimizarea contagierilor. La o asemenea întrecere de amploare, în care se vine zilnic în contact cu zeci de oameni, chiar sute, igiena este esenţială. Cel mai mare pericol în realizarea performanţelor sînt îmbolnăvirile şi accidentările”, a explicat Ian Curdie, medicul-şef al delegaţiei britanice.
De ce boli se tem britanicii? Trei ar fi acestea: 1. Răceala, o problemă comună care se ia şi se împrăştie uşor; 2. Gripa, un proces infecţios mai grav; 3. Gastroenterita, transmisă prin intermediul apei, a alimentelor contaminate şi prin contactul cu o persoană infectată.
80 la sută este procentul aproximativ al infecţiilor care se transmit prin contact direct, cazul săruturilor, şi indirect, prin strîngeri de mînă
{{text}}