Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Chiar şi accidentat, un stelist tot e dorit de o echipă importantă din Europa ;)

Florin Gardoş

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 07 martie 2012

Steaua poate da lovitura la vară! "Roş-albaştrii" îl pot vine pe o sumă considerabilă pe unul dintre tinerii de perspectivă din cadrul lotului, jucător ce a îmbrăcat deja tricoul echipei naţionale.



Chiar dacă nu a mai jucat de 4 luni, fundaşul Stelei, Florin Gardoş, se află pe lista celor de la Trabzonspor. Formaţia turcă a pierdut la golaveraj titlul în faţa celor de la Fenerbahce în precedentul sezon, iar în actuala ediţie a SuperLig se află pe locul 3.



Pentru a-şi întări defensiva, Trabzon încearcă aducerea belgianului Daniel Van Buyten de la Bayern Munchen, fotbalist aflat şi în atenţia nemţilor de la Borussia Mönchengladbach. O altă variantă pentru echipa din Turcia o reprezintă aducerea stelistului Florin Gardoş (23 de ani), scrie presa din Turcia, care notează că apărătorul stelist ar putea fi achiziţionat în schimbul a 2 milioane de euro.



Gardoş este indisponibil după ce s-a accidentat în minutul 2 al confruntării din grupele Europa League, cîştigată de Steaua cu 4-2 în faţa israelienilor de la Maccabi Haifa.



Trabzonspor a evoluat în această ediţie a Ligii Campionilor, în grupa B, alături de Internazionale Milano, ŢSKA Moscova şi Lille, obţinînd calificarea în primăvara europeană, de unde a fost eliminată de PSV Eindhoven cu scorul general de 2-6 în "şaisprezecimile" Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.