Vrea să facă un film bun aici, în România, iar filmul acela să îl facă faimos afară. Nu invers. Recunoaşte că visează la un Oscar. Şi că e un norocos. Ia şi bani pentru ceva ce face cu plăcere. Andi Vasluianu, actorul care se felicită pentru că a fentat celebritatea de România.
Pe Andi Vasluianu l-am întâlnit la o cafea, aproape de UNATC. A reuşit să mă impresioneze şi să mă şocheze în acelaşi timp. “Nu m-am uitat la toate filmele în care am jucat”, mi-a spus. “Pe bune?”, m-am întrebat. “Ce fel de actor o fi?”, mi-a trecut un gând nesimţit prin minte. Am greşit, şi la plecare m-am ruşinat de întrebarea pe care mi-am pus-o.
Andi Vasluianu e actor, un actor formidabil. Acest lucru o spune CV-ul său, dar şi felul în care vorbeşte despre ceea ce face. Ba mai mult, Andi e genul de om care povesteşte atât de frumos despre actorie, încât, la finalul conversaţiei, îşi face interlocutorul să-şi dorească să fie pe scenă sau în faţa camerelor măcar pentru pentru o zi.
Andi, ai apariţii în peste 60 de filme, ceea ce înseamnă destul de mult pentru un actor de 38 de ani. Tu nu refuzi roluri?
Acum depinde, că trăim în România şi când ţi se propune un rol e un lucru bun. Dacă însă scenariul este groaznic, nu am de ales şi nu accept. În principiu însă, te gândeşti că, până la urmă, ar putea să iasă ceva bun. Nu aş putea să trăiesc numai din teatru şi e firesc să accept mai multe roluri. Nu fac atâtea filme încât să pot să şi refuz.
Să înţeleg că faci şi compromisuri?
Concesiile sunt numai pentru lung-metraj, nu voi avea niciodată apariţii în televiziune sau telenovele, acolo unde îţi consumi rapid imaginea. E greu să trăieşti neatins, fără să faci mici compromisuri însă. Şi aici mă refer la reclame pe care le consider a fi un mic compromis, mai ales dacă ies ridicole.
Există colegi din generaţia ta, precum Maria Dinulescu, care au preferat să-şi încerce norocul în Statele Unite…
Vreau să fac ceva bun aici şi cu acel film să devin cunoscut peste hotare. Eu nu sunt genul care să bată la uşi… Am filmat şi eu acum în Las Vegas o peliculă, se numeşte “The Gambler” şi este o adaptare a cărţii lui Dostoievski, “Jucătorul”. Am lucrat cu regizorul Szabolcs Hajdu, cu care sunt deja la al treilea film şi sper ca “The Gambler” să prindă la public.
Cum se împacă meseria cu viaţa ta. Eşti actor şi în viaţa de zi cu zi?
E mult spus actor. Dar îmi amintesc că am mers la o înmormântare şi eu chiar sufeream şi îmi apărea un clovn în cap care îmi zicea: “Aşa va trebui să faci şi când vei avea de jucat un astfel de rol”. E un dereglaj, dar asta e. Nu consider însă a fi un defect în totalitate, e şi o calitate. Acel moment trebuia reţinut şi băgat la cutiuţă.
Citeşte restul interviului pe WeRock.ro
{{text}}