International   •   Liga Campionilor   •   OPTIMI, RETUR

VIDEO Barcelona a făcut instrucţie cu Leverkusen, visul APOEL continuă!

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 08 martie 2012

Barcelona şi APOEL Nicosia s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, alăturîndu-se deja celor de la AC Milan şi Benfica. Săptămîna viitoare aflăm ultimele patru calificate.





Barcelona - Bayer Leverkusen 7-1 (Click aici pentru video!)

Atacantul argentinian s-a jucat efectiv cu ”farmaciştii” în parcul de distracţii Camp Nou: 5 goluri

În prima manşă, la Leverkusen (1-3), nemţii au alergat după tricoul lui Messi. Aseară nici măcar nu l-au văzut. Din momentul în care argentinianul s-a decis să joace, oaspeţii l-au pierdut efectiv de pe radare.



Camp Nou a devenit din minutul 25 un veritabil parc de distracţii, iar "farmaciştii" nişte jucării în mîinile Balonului de Aur, care a făcut ce-a vrut pe teren. A stabilit scorul la pauză prin două execuţii de mare efect, dar nu s-a săturat. Şi-a mai marcat de două ori la reluare.

Iar cînd şi-a permis cîte-o pauză, a ieşit la rampă puştiul Tello: două finalizări spectaculoase, două goluri. Şi scorul a luat proporţii de-a dreptul astronomice: 6-0.



După care Messi şi ceilalţi au lăsat senzaţia că joaca s-a terminat. De unde! Leo a mai ieşit o dată în faţă şi s-a făcut 7-0! Acum chiar că era prea mult. În final, Bellarabi a redus din proporţiile dezastrului, iar Guardiola s-a grăbit să-l consoleze pe omologul Dutt. Măcar atît.





12 goluri are Messi acum în Champions League. E golgeterul la zi al acestei ediţii





BARCELONA - LEVERKUSEN 7-1 (3-1 în tur)

(Messi 25, 42, 49, 58, 84, Tello 55, 62 - Bellarabi 90)

BARCELONA: Victor Valdes - Dani Alves, Pique, Mascherano, Adriano (63 Muniesa) - Xavi (53 Keita), Busquets, Fabregas, Iniesta (53 Tello) - Pedro, Messi. Antr. P. Guardiola

LEVERKUSEN: Leno - Castro, Schwab, Omer Toprak, Kadlec - Reinartz, Lars Bender (55 Schurrle), Rolfes, Renato Augusto (67 Okzipa) - Kiessling, Derdyiok (55 Bellarabi). Antr. R. Dutt

A arbitrat Svein Oddvar Moen (Norvegia)

Barcelona s-a calificat în "sferturi".



APOEL Nicosia - Olympique Lyon 1-0 (4-3 la penalty-uri) (Click aici pentru video!)

Ivan Jovanovici le-a cerut aseară jucătorilor lui Apoel să-şi folosească întîi capul şi apoi picioarele: "Important e să nu primim gol. Apoi vedem noi cum marcăm". Şi cum au înscris repede, egalînd rezultatul din tur, ciprioţii au putut să-şi facă apoi jocul obişnuit în faţa lyonezilor: apărare exactă şi contraatacuri tăioase. Cu această strategie au dus meciul în prelungiri, unde au rezistat inclusiv în inferioritate, după eliminarea lui Manduca, şi apoi la penalty-uri. Iar la loviturile de departajare, minunea a devenit realitate. În timp ce francezii au ratat de două ori, oamenii lui Jovanovici au dovedit o precizie nemţească şi astfel, Apoel devine prima echipă cipriotă care atinge "sferturile" Ligii!





APOEL NICOSIA - LYON 1-0 dp, 4-3 la penaltyuri (0-1 în tur)

(Manduca 9)

APOEL: Chiotis - Poursaitidis, Oliveira, Paulo Jorge, William - Charalambides (77 Marcinho), Nuno Morais, Helder Sousa (94 Alexandrou), Manduca - Solari (74 Trickovski), Ailton. Antr. I. Jovanovici

LYON: Lloris - Reveillere, Bakari Kone, Cris, Cissokho - Briand (100 Lacazette), Gonalons, Ederson (73 Gomis), Kallstrom, Bastos - Lisandro Lopez. Antr. R. Garde

A arbitrat Alberto Undiano Mallenco (Spania)

Eliminat: Manduca (115)

La loviturile de departajare au transformat: Ailton, Nuno Morais, Alexandrou, Trickovski - Kallstrom, Lisandro Lopez, Gomis. Au ratat: Lacazette, Bastos (ambii Lyon)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.