Sporturi   •   Ciclism   •   PARIS-NISA (5), Onet-le-Chateau - Mende 178km

Go Westra! Olandezul s-a impus în etapa-regină din Paris-Nisa

Go Westra! Olandezul s-a impus în prima etapă de munte din Paris-Nisa (foto: cyclingnews.com)

Articol de Mitică Docan   —  joi, 08 martie 2012

Olandezul Lieuwe Westra a adus cea de-a doua victorie din Paris-Nisa pentru Vacansoleil, după un atac pe ultima căţărare a etapei a cincea. Bradley Wiggins a sosit al treilea, în spatele lui Alejandro Valverde, dar păstrează tricoul galben

Singura zi a leilor în Paris-Nisa a adus în faţa caravanei 178 de kilometri vegheaţi de trei căţărări de primă categorie: Cote de la Malene, Cote de l'Estrade şi finişul cocoţat pe Côte de la Croix Neuve. De două ori a trecut plutonul linia de sosire pe Muntele lui Laurent Jalabert, în 2007 şi 2010, de fiecare dată impunîndu-se spaniolul Alberto Contador, fapt ce i-a provocat pe statisticieni să scoată o coală nouă, să deseneze un labirint de cifre fără înţeles pentru restul lumii şi să aştepte curioşi un nou stăpîn al vîrfului.



Două borne după startul din Onet-le-Château şi Simon Clarke a vrut să demonstreze că victoria colegilor de la GreenEdge, în contratimpul pe echipe din Tirreno-Adriatico, poate fi dublată de lauri surprinzători în Cursa Soarelui. Australianul în vîrstă de 25 de ani i-a convins pe Frederik Veuchelen (Vacansoleil), Yukiya Arashiro (Europcar) şi pe David Le Lay (Saur-Sojasun) să se alăture cauzei, au cartografiat împreună peste 160 de kilometri de asfalt virgin şi s-au predat cu 8 unităţi pînă la linie.



Richie Porte a dictat pasul pentru Bradley Wiggins, ca dovadă de supunere după ce britanicul i-a pus pe umeri tricoul de cîştigător în Turul provinciei Algarve, i-a cernut pe Frank Schleck, Thomas Voeckler, Denis Menchov şi pe alţi ciclişti de calibru cu roţile scîrţîind leneşe a primăvară. Lieuwe Westra, olandezul cu constituţia lui Miguel Indurain, a profitat de jocul din retrovizoare dintre Wiggins şi Alejandro Valverde şi a decolat decisiv pe ultimele pante peste 10%. Wiggins a şovăit în faţa atacului, Valverde s-a prins cu unghiile de tricoul galben şi Westra a adus a doua victorie pentru Vacansoleil, după contratimpul cîştigat de Gustav Larsson.



Clasamentul etapei:

1.Lieuwe Westra (Ned) Vacansoleil-DCM.4:52:46

2.Alejandro Valverde (Spa) Movistar 0:00:06

3.Bradley Wiggins (GBr) Sky

4.Levi Leipheimer (USA) Omega Pharma-Quick Step

5.Simon Spilak (Slo) Katusha

6.Damiano Cunego (Ita) Lampre 0:00:16

7.Arnold Jeannesson (Fra) FDJ-Bigmat

8.Sylvester Szmyd (Pol) Liquigas 0:00:24

9.Rigoberto Uran Uran (Col) Sky

10.Thomas Voeckler (Fra) Europcar.0:00:30



Clasamentul general:

1.Bradley Wiggins (GBr) Sky 18:23:40.

2.Lieuwe Westra (Ned) Vacansoleil-DCM 0:00:06.

3.Levi Leipheimer (USA) Omega Pharma-Quick Step 0:00:10

4.Alejandro Valverde (Spa) Movistar 0:00:18.

5.Simon Spilak (Slo) Katusha 0:00:37.

6.Tejay Van Garderen (USA) BMC 0:00:39.

7.Maxime Monfort (Bel) RadioShack-Nissan 0:00:46

8.Arnold Jeannesson (Fra) FDJ 0:01:06.

9.Sylvain Chavanel (Fra) Omega Pharma-Quick Step 0:01:16

10.Robert Kiserlovski (Cro) Astana 0:01:21

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.