International   •   Liga Campionilor   •   SPECIAL

Bate Barcelona şi recordul acesta? » Dinamo a reuşit cea mai mare diferenţă de goluri în Cupa Campionilor

Echipa lui Dinamo din 1973/1974, an în care reuşea cea mai mare diferenţă de goluri în Cupa Campionilor // Foto: uefa.com

Articol de Bogdan Fechită   —  joi, 08 martie 2012

Rezultatul reuşit de Barcelona în returul cu Leverkusen, scor 7-1, nu este un record în Liga Campionilor. În schimb, Messi va rămîne în istoria competiţiei, deoarece e primul jucător care a reuşit să marcheze cinci goluri într-un meci! Anterior, Di Stefano, Puskas şi Van Basten reuşiseră să înscrie fiecare cîte patru goluri într-un singur meci.

Revenind la scor, trebuie remarcat faptul că recordul pentru cea mai mare diferenţă de goluri în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa a fost reuşită de o echipă din România. S-a întîmplat în sezonul 1973/1974, an în care Dinamo Bucureşti îi învingea pe nordirlandezii de la FC Crusaders cu 11-0.

Cele mai multe goluri într-un meci s-au înregistrat, însă, în meciul Feyenoord-KR Reykjavic, scor 12-2, în sezonul 1969/1970.

În actualul format al Ligii Campionilor, cea mai categorică victorie s-a înregistrat în sezonul 2007/2008, an în care Liverpool o învingea pe Beşiktaş cu scorul 8-0.


Rezultatul reuşit de Barcelona aseară a mai fost înregistrat de două ori în actualul format al Ligii. În 2006/2007 Manchester United cîştiga cu 7-1 meciul cu AS Roma, iar în 2008/2009 Bayern Munchen s-a impus cu acelaşi rezultat în meciul cu Sporting Lisabona.

ALTE RECORDURI INTERESANTE:

Spania, ţara cu cele mai multe echipe în grupe

Majoritatea recordurilor din Liga Campionilor sînt deţinute de Spania. Ibericii se pot mîndri că au dat 12 echipe diferite care au jucat cel puţin în grupele Ligii Campionilor. Astfel, din 1992, din partea Spaniei au participat în grupe echipele: Barcelona, Real Madrid, Valencia, Deportivo la Coruna, Atletico Madrid, Villarreal, Sevilla, Athletic Bilbao, Mallorca, Real Sociedad, Celta Vigo şi Real Betis.

Urmează Germania, cu 10 echipe diferite care au jucat în Ligă, Anglia, Italia şi Franţa (fiecare cîte 9), România a dat pînă acum patru echipe diferite în cea mai populară competiţie intercluburi: Steaua, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi.



Milano, cel mai premiat oraş

La capitolul oraşe, Milano a reuşit să atragă cele mai multe trofee ale Ligii, nu mai puţin de 10. Şapte au ajuns în palmaresul lui AC Milan, iar trei în cel al rivalei Inter Milano. De altfel, Milano e singurul oraş care a dat două echipe diferite care au cucerit trofeul.


Urmează Madridul, cu nouă trofee, toate la Real şi Liverpool, cu cinci trofee, toate cucerite de echipa cu acelaşi nume.

Pe ţări, revine din nou rîndul Spaniei să conducă clasamentul. Ibericii au strîns 13 trofee: 9 Real Madrid şi patru Barcelona. Urmează Italia cu 12 trofee (Milan 7, Inter 3, Juventus 2) şi Anglia cu 11 (Liverpool 5, United 3, Nottingham Forest 2, Aston Villa - 1).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.