International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

VIDEO Englezii cer din nou introducerea asistenţei video pe linia porţii

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 10 martie 2012

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a cerut din nou introducerea asistenţei video pe linia porţii, după ce echipa Queens Park Rangers a avut un gol al jucătorului Clint Hill anulat, sîmbătă, deşi mingea a depăşit linia porţii, informează AFP.

"După reuniunea de săptămîna trecută a International Board, FA vrea să îşi reitereze dorinţa ca tehnologia pe linia porţii să fie introdusă cît mai curînd posibil. Vom continua să facem presiuni pentru introducerea acestui sistem, după ce teste independente vor fi fost realizate în acest an", a anunţat FA.



O decizie finală ar urma să fie luată de International Board în luna iulie, iar surse apropiate de Premier League au precizat că va fi luată în calcul posibilitatea folosirii sistemului chiar dacă sezonul va începe în Anglia la doar cîteva săptămâni după anunţarea hotărîrii.



La meciul Bolton Wanderers - Queens Park Rangers, imaginile televizate au arătat că mingea a depăşit integral linia porţii la o lovitură cu capul a lui Hill, cînd scorul era 0-0. QPR a pierdut această partidă, cu scorul de 1-2.



Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.